Ce cauţi tragedie în România mea?

Nu cred ca există răspunsuri complete pentru întrebarea aceasta. Poate că este o întrebare prost pusă. Dar indiferent de calitatea acestei întrebări, voi încerca să risc câteva răspunsuri.

Suntem cu toţii marcaţi de ceea ce s-a întâmplat în clubul COLECTIV, şi suntem încă buimaci. Nici nu ne vine să credem că s-a petrecut un incendiu stupid, într-un club, în cadrul unui concert de muzică rock. Ne aşteptam ca oamenii să plece de acolo fericiţi, extaziaţi, bucuroşi,  şi nicidecum în cel mai bun caz  – răniţi grav. Ne aşteptam ca focurile de artificii să producă emoţii plăcute, să surprindă, să aducă un plus de lumină, nicidecum să ucidă. Şi totuşi, tragedia s-a petrecut. Trăim zilele cele mai întunecate din istoria recentă a României.

Revenind la lista răspunsurilor la stupida întrebare a „de ce-ului”, iată câteva motive pe care mă voi strădui să le detaliez în rândurile de mai jos.

Primul răspuns la întrebarea „ce cauţi tragedie în România mea, este legat de calitatea umană – îndoielnică a celor ce ne conduc.  Ştim bine, COLECTIV, ca şi club nu ar fi trebuit să existe. Aşa cum probabil multe alte cluburi din ţara asta nu ar trebui să fie. Dar astfel de cluburi există pentru că autorizaţii de funcţionare au fost în mod misterios eliberate, de oameni care prin natura funcţiei lor ar fi trebuit să vegheze ca astfel de evenimente tragice să nu se petreacă.

Omule cu funcţie înaltă, îţi realizezi oare responsabilitatea funcţiei pe care o deţii? Realizezi oare că semnătura ta pe o coală de hârtie valoarează vieţi? Şi ce dacă există vorba că „semnăm ca primarii”? Te crezi vedetă la o şedinţă de autografe? Trezeşte-te,  deţii o funcţie în care ai fost investit de oameni, pentru oameni, pentru siguranţa copiilor lor!

Ca să concluzionez în linii mari, cel dintâi răspuns are de-a face cu responsabilitatea celor ce ne conduc.  Ceva este într-o teribilă neregulă cu noi oameni buni! Ne-am ales conducători care nu se gândesc la noi decât în campaniile electorale, careemit legi după bunul lor plac, după interese meschine şi obscure, care semnează orice hârtie menită să le aducă un câştig mârşav. Simţul răspunderii s-a disipat în neantul lăcomiei şi al nesimţirii celui ce este direct responsabil cu siguranţa mea.

Al doilea răspuns la întrebarea „ce cauți tragedie în România mea„, este legat de goana după înavuțire rapidă a antreprenorului român în general. Am ajuns la concluzia ca nu este deloc greu să faci bani în România. Problema este că este greu să faci bani mulţi în România într-un interval scurt de timp. Dar asta este valabil oriunde în lume. Dar ca să faci bani mulţi într-un interval extrem de scurt de timp ai nevoie de un sistem corupt care să îţi permită aşa ceva. Şi pentru că eşti obişnuit cu sistemul, şi pentru că vrei să obţii cu orice preţ prosperitatea în mod rapid, te faci tributar acestui sistem corupt. Şi astfel obţii ceea ce ai visat. Autorizaţii de funcţionare care nu ar fi trebuit niciodată să fie eliberate, autorizaţii de construcţie pentru clădiri ce nu pot sta în picioare, avize, adeverinţe, şi cam tot ce trebuie să fie eliberat pentru ca să fii acoperit de hârţogărie.

Problema este că niciodată nu vei fi complet acoperit în faţa conştiinţei tale.

Şi nici în cazul unei tragedii ca cea din clubul COLECTIV.

Foamea de bani este rădăcina tuturor relelor.

Cel de-al treilea şi ultim rspuns pentru întrebarea „ce cauţi tragedie în România mea„, are de-a face cu realitatea că ceva este putred în fiecare dintre noi la nivel de fiinţă. Şi aici sunt inclus şi eu, pentru că aşa este drept. Când afirm că ceva este putred, vreau să spun nimic altceva decât ca suntem direct responsabili atunci când am putea merge la vot şi nu o facem. Atunci când votăm fără să ne pese, atunci când votăm fără să alegem responsabil – oameni responsabili.

Am ajuns să votăm oameni care dau bine pe sticlă, nu, pentru că sticla contează în cele din urmă, şi dacă nu exişti pe sticlă, ai trăit degeaba pe pământul ăsta. Oameni care ştiu să vorbească frumos, care se îmbracă bine, care nu sunt înguşti la minte. Oameni deschişi, frumoşi, bogaţi, care se descurcă de minune în băile de mulţime. Avea bunica mea o vorba şi suna cam aşa: frumosul roade osul. Adică nu e suficient să fii frumos, bogat, popular şi bogat ca să faci treabă bună într-o poziţie de conducere.

Cea dintâi condiţie este să fii om!

Iar oamenii arareori intră în politică. Asta e o putreziciune şi mai tristă.

Îmi pare rău de oamenii care încă mai mor astăzi din cauza putreziciunii mele, a iresponsabilităţii mele, a foamei generalizate după bani, şi a conducătorilor mei. Dar să îmi pară rău nu e suficient. Trebuie să mă trezesc la urma urmei, şi să fac ceva, ca astfel de orori să nu se mai petreacă.

V-am scris din suflet textul ăsta, ca şi pe celelalte. Dacă voi consideraţi că sunt şi alte motive la mijloc de care se leagă tragediile din România mea, aştept să le văd scrise aici pe blog. Comentaţi vă rog!