Rolul vital al ambilor părinți în viața copilului

Rolul de părinte este o artă, necesită învățare și formare continuă și are la bază înțelegerea marii responsabilități fată de micuț din momentul concepției acestuia.

Încă din timpul vieții intrauterine, copilul percepe prezența ambilor părinți: mai întâi le aude vocile, le simte atingerea prin burtica mamei, într-un cuvânt, primește căldura afectivă a acestora care îl ajută să se dezvolte armonios.

Prezența și implicarea părinților în viața micuțului este vitală și în primii ani de viață, dar și mai târziu, în timpul școlarității și la adolescență.

Dacă mama reprezintă pentru copil satisfacerea nevoilor primare (iubire necondiționată, calm, căldură, hrană), tatăl oferă stabilitate și siguranță. De relația cu tatăl depinde și încrederea copilului în forțele proprii, el fiind cel care favorizează autonomia copilului, ruperea ”cordonului ombilical”- legătura strânsă a copilului cu mama.

Extrem de importantă pentru copil este relația dintre părinții săi, tipul de imagine al acestora unul față de celălalt. De exemplu, felul cum se raportează mama la tată va constitui baza atitudinii copilului față de autoritate în general, iar aceasta se va perpetua până la maturitate. Tot tatăl este cel care clădește curajul copilului și abilitatea de a socializa, precum și echilibrul afectiv al acestuia. Specialiștii au constatat că cei mai predispuși la depresie sunt copii care au crescut cu un tată absent sau fără tată.

Pe de altă parte, în familie se pun bazele educației unui copil, încă din primii ani de viață. Câteva greșeli în educația copilului îi vor afecta dezvoltarea pe termen lung, mai ales dacă ele sunt repetate ca tipar de viață: permisivitatea excesivă sau răsfățul duc la formarea unui caracter capricios și la nerecunoașterea autorității, iar manifestarea excesivă a autorității și utilizarea predilectă a pedepselor corporale duc la formarea unui adult cu accese de rebeliune sau extrem de supus și lipsit de încredere în forțele proprii.

Iată principiile adleriene pe care psihologii le consideră benefice în creșterea și educarea copiilor:

  • zidirea respectului reciproc părinte-copil;
  • încurajarea copilului;
  • oferirea sentimentului de siguranță;
  • stabilirea de consecințe logice și naturale (recompensa și pedeapsa) față de comportamentul copilului;
  • concordanță între vorbe și fapte;
  • atenție pozitivă acordată copilului (încurajări, lauda față de comportamentul pozitiv);
  • oferirea de modele pentru soluționarea conflictelor cu alți copii;
  • evitarea răsfățului și a neglijării;
  • înțelegerea scopurilor și a motivelor de acțiune ale copilului;
  • evitarea accentuării greșelilor copilului;
  • stabilirea de întruniri și ritualuri de familie;
  • petrecerea unui timp de amuzament împreună cu părinții.

Cel mai important dar pe care îl poți oferi copilului tău este iubirea: afecțiunea autentică va favoriza dezvoltarea armonioasă a copilului din toate punctele de vedere: fizic, intelectual, emoțional și spiritual. Cu cât ”rezervorul” de iubire al copilului este mai plin, cu atât acesta are șanse mai mari de a deveni un adult sănătos și perfect funcțional, într-un cuvânt, un om de succes.