La mulți ani
Personal

Je t’aime sau un alt fel de a spune la mulți ani

Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați făcut timp să îmi spuneți La Mulți Ani astăzi pe 29 iulie 2016. Surprizele venite din partea voastră sub forma unor urări simpatice mi-au umplut inima și astăzi de bucurie. Și telefoanele au sunat ce-i drept și acolo surprizele au fost de proporții! Sunt încântat de asemenea  de poemul cadou pe care l-am primit de la Dana – soția mea –  și pe care îl voi împărtăși cu voi.

 

Je t’aime

Când ploile de vară îți curăță privirea

Și, cu-ale sale aripi, un înger te-nconjoară

Eu te sărut cu slove, așa cum doar iubirea

Îți poate dărui un vis ce te-nfioară.

Dac-aș putea să-ți cumpăr a lumii strălucire, 

Dac-aș putea palate în Rai să-ți dăruiesc,

N-ar fi de-ajuns s-arate cu ce fel de iubire

Adâncă, blândă, pură, eternă, te iubesc.

Noi doi purtați pe valuri pe râul care fuge,

Spre-ndepărtate țărmuri cu ape străvezii

Vom adormi-mpreună, iar somnul lin și dulce

Ne va aduce-minte că suntem iar copii.

Iar ale mele stihuri – firavă oglindire

Tablou de vară – toamnă cu tentă de pastel

Nu sunt decât o umbră o palidă sclipire

A vieții noastre pline, cu gust de caramel!

Ziua acesta a fost o zi frumoasă. Voi ați împodobit-o cu încurajări, cu urări de bine, cu gânduri frumoase și cu binecuvântări!

Fiți și voi binecuvântați și ocrotiți de Cel de Sus!