Manifestările nevăzute ale dragostei

Nu există nimic mai provocator ca dragostea însăși. Deși în contextul actual, din pricina denaturării conceptului există oameni care și-au pierdut încrederea în dragoste, trebuie să ne reamintim că nu tot ceea ce numim în general dragoste, este dragoste autentică.

Când vorbim despre dragoste, invariabil vorbim despre fluturi în stomac. Dar fluturașii cu pricina, sunt doar o expresie primară a dragostei aflate în stadiu incipient. Cu alte cuvinte, este vorba despre îndrăgostire- mai degrabă o atracție fizică, un început de dragoste, nicidecum dragoste reală.

Când vorbim despre dragoste, ne referim adesea la sex. Chiar dacă este o manifestare a dragostei, sexul în sine nu este dragostea. Știm bine că ”a face dragoste nu este totuna” cu sexul. A face dragoste are o semnificație mai profundă, mai intimă și presupune o conexiune emoțională, intelectuală și spirituală între parteneri.

Există mai multe tipuri de dragoste, iar dragostea despre care vorbeam mai devreme este dragostea de tip eros- acea manifestare a dragostei care pune în valoare atracția fizică. Când suntem seduși, sau atrași de fizicul unei persoane, se pune în mișcare eros-ul. Adesea spunem noi că ne-am îndrăgostit la prima vedere. Dar acest tip de atracție de ordin fizic este doar o fațetă a dragostei. Este temporară și dă o stare de bine, pentru că, în timpul îndrăgostirii, organismul uman secretă dopamina, unul dintre cei mai puternici hormoni, care acționează ca un drog. Însă nu este suficient să iubești în felul acesta pentru a construi o relație care să dureze până la nunta de aur. Când efectul dopaminei scade (de regulă după 2-3 ani de relație), este esențial să rămână ceva mai durabil, mai profund. Aici intervine dragostea de tip amical.

Dragostea de tip amical este acel tip de dragoste manifestat între prieteni. Deși este posibilă și între persoane de sex opus, opinia mea este că că acolo există atracție fizică cel puțin din partea unuia. Majoritatea relațiilor care rezistă testului timpului au la bază prietenia.

Dragostea de tip familial este dragostea manifestată între membrii familiei. Ea presupune încredere reciprocă, deschidere sufletească și onestitate. Dincolo de orice barieră, dragostea de tip familial, presupune acceptarea celui de lângă tine pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce poate oferi, și nu încetează atunci când unul dintre cei implicați greșește. Este dragostea părinților față de copii și invers, precum și dragostea dintre frați.

Cea mai puternică manifestare a iubirii este însă iubirea de tip agape, sau necondiționată, care se oferă pe sine în orice circumstanțe, fără a cere ceva înapoi. Este dragostea de tip divin, pe care puțini oameni o pot practica în mod autentic. Dragostea de tip agape este descrisă foarte frumos în Biblie: este îndelung răbdătoare, iartă totul crede totul, suferă totul, este plină de bunătate, nu pizmuiește, nu caută câștig pentru sine, speră totul. Cu alte cuvinte, agape nu ține cont de erori sau de comportamente inadecvate, de bariere culturale sau sociale. Pur și simplu se oferă fără încetare, așa cum Iisus însuși s-a oferit pe sine lumii.

Dragostea autentică manifestată în cuplu, în opinia mea, are de-a face cu toate aceste aspecte diferite ale dragostei. Este necesar să le înglobăm pe toate pentru o reușită  a dragostei. Putem învăța să iubim în acest fel. Nimic nu este imposibil. Cu puțină voință și ajutor de sus, vom fi reușit să depășim orice barieră din calea dragostei adevărate.

 

Decizia de a crește ca părinte de dragul copilului

Copiii cresc – este o afirmație adevărată. Cresc cu repeziciune, și privind la felul în care se dezvoltă ei, timpul parcă se comprimă. Mai mereu te regăsești în postura de părinte nepregătit să faci față schimbărilor care se petrec în ei. Atât în interior cât și la exterior.

Schimbările și noutatea în viața copiilor sunt elemente ce au un grad minim de predictibilitate. Poți intui schimbările dar nu le poți anticipa anvergura.

Poți iubi doar așa cum numai un părinte o poate face și, de dragul copilului tău, poți să te adaptezi la caracteristicile noutății în sine, însă numai dacă nu dezvolți o atitudine de om pasiv, resemnat. Și aceasta pentru că resemnarea nu aduce nimic bun cu sine. Nici pasivitatea.

Soluția este să crești și să înveți odată cu ei. Cineva spunea că începi să mori puțin câte puțin atunci când ai încetat să mai înveți. Când ai încetat să mai crești.

Consider că a învăța despre copilul tău și mai înainte de aceasta, de a-l cunoaște în profunzime, este o călătorie minunată care nu are sfârșit. Iar ceea ce descoperi despre și prin el are caracter de miracol. Dovedit.

Opinia mea este că în relația părinte-copil se naște o dilemă: cine crește de fapt? Răspunsul este simplu aici. Creștem împreună. Dacă regăsești dilema aceasta în analiza propriei vieți, sau răspunsul simplu enunțat, te invit să ne spui și nouă cum și în ce situație ai constatat că ai crescut alături de copilul tău.

Sunt situații în viață când, din pricina copilului tău, recurgi la schimbări majore în ceea ce privește mentalitatea. Mentalitatea sau filozofia de viață  poate deveni o barieră în calea cunoașterii copilului tău. Atunci este cazul să te adaptezi.

Copiii au harul acesta de a ridica întrebări al căror răspuns nu îl cunoaștem încă, pentru că noi înșine nu ne-am confruntat niciodată cu întrebarea respectivă. Nu am pus niciodată problema astfel, sau nu am privit niciodată problema din perspectiva copilului nostru.

Se spune că dacă nu ești în stare să traduci în cuvinte simple lucruri complicate, acele lucruri complicate pe care nu le poți explica, de fapt sunt concepte pe care nu le-ai înțeles niciodată suficient de bine. Practic un copil te provocă să te cunoști mai bine.

Un copil te solicită atât intelectual cât și emoțional și o face la modul inocent, fără să anticipeze că resursele tale sunt limitate. De fapt aceasta este realitatea. Suntem limitați. În special ca părinți. Îți trebuie o doză mare de curaj și de smerenie să recunoști că nu le știi pe toate, că ai încă mult de învățat, că nu ești perfect. Și ca să o poți face trebuie să fii deschis la minte.

Povesteam cu un viitor tătic și ajungeam împreună la concluzia că cel mai bun răspuns la întrebările copiilor este ”Dar tu ce crezi despre asta?”. Să îl ajuți să gândească, să îi oferi cadrul adecvat în care să își formeze convingerile, să îl corectezi cu răbdare, devotament și nesfârșită dragoste atunci când este cazul. Acesta este, poate, cel mai adecvat și cel mai puțin practicat mod de a ajuta un copil să gândească în loc să preia răspunsuri ”de-a gata”, să capete încredere în propriile raționamente, în loc să caute validare și aprobare în exterior la tot pasul.

Pentru a înțelege mecanismul gândirii unui copil, este nevoie să te transpui în pielea lui, să te implici în jocurile lui și să citești mult pe teme de parenting. Vei renunța astfel la prejudecăți când vei afla, printre altele, că nu există ”copil rău” și că, atunci când acesta refuză să-ți urmeze sfaturile, o face din considerente pur afective, pentru că în mintea lui nu sunt încă formate conceptele de ”bine” și ”rău” și nici ideea de ”cauză-efect”; copilul, așadar, nu se gândește la implicațiile propriului comportament asupra altora sau asupra lui însuși. Este nevoie de mult tact și răbdare, pentru a-l ajuta pe micuț să înțeleagă aceste lucruri complexe și de disponibilitatea de a învăța continuu.

 

 

 

Învățând să iubim pe de-a-ntregul

Ne fascinează poveștile de dragoste reușite și tot ele ne inspiră să iubim. De cele mai multe ori însă atunci când iubim o facem parțial, nu integral. O facem egocentric, nu iubim dezinteresat suntem zgârciți în a ne afișa sentimentele, iubim dar nu la intensitate maximă.

Rădăcinile problemei sunt ancorate desigur undeva în trecut. Undeva am greșit în felul în care am înțeles dragostea la nivel conceptual. Adeseori definim dragostea prin prisma sentimentelor contradictorii pe care le avem față de o persoană. Alteori definim dragostea ca pe o avalanșă de sentimente puternice. Uneori definim dragostea ca pe o puternică atracție. Dar haideți să fim serioși. Acestea sunt semne că dragostea se află într-un stadiu incipient. Nicidecum că iubim autentic.

Dragostea în sine, dragostea care i-a ținut pe bunicii noștri împreună o viață întreagă, acesta este dragostea reală, neperisabilă. Cea care nu trece după trei ani. Mai în glumă, mai în serios, se spune că atât durează dragostea.

Dragostea bunicilor noștri ar trebui să reprezinte subiect de film de mare succes, nu dragostea de tip Holywood.

Motivul succesului predecesorilor noștri în dragoste este simplu.

Dragostea este o decizie. Cea mai importantă decizie pe care ai luat-o vreodată.

Decizia de a rămâne neclintit lângă omul pe care l-ai ales o viață întreagă, fără să lași loc de extra opțiuni. Dragostea fidelă, reală, în care te investești cu absolut tot ce ești. Dar ca să ajungem acolo, consider că avem de parcurs câteva etape importante:

1. Să ne iubim pe noi înșine fără rezerve.

2. Să ajungem să iubim cu toată ființa.

2. Să-l iubim pe cel de lângă noi pe de-a-ntregul.

Ca sa-l poți iubi pe celălalt autentic, e nevoie să te iubești pe tine suficient de mult, așa încât să nu-ți transformi partenerul într-o continuă sursă de împlinire. Când te simți complet și fericit în solitudine, nu-ți vei mai vedea partenerul ca pe o cârjă fără de care nu poți înainta în viață sau fără de care viața nu are sens. Asta înseamnă să te accepți și să te iubești pe tine însuți fără rezerve.

Când iubești cu toată ființa, senzația pe care o trăiești este aceea de salt în gol. Ca saltul la trapez într-o arenă de circ. Nu știi niciodată dacă cel în care ți-ai investit sentimentele are mâinile transpirate, dacă te va prinde sau dacă nu. E o problemă de încredere.

Cei mai mulți dintre noi nu reușesc să se descătușeze în a iubi deoarece nu au suficientă încredere în partenerii lor. De exemplu trăim într-o lume atât de ciudată, în care premisele sunt că toate femeile sunt ușoare, și toți bărbații, dar absolut toți, sunt niște animale. Plecând de la premisele acestea într-o relație, relația în sine este compromisă.

De ce alegem să iubim sărăcăcios când putem iubi pasional și trăi cele mai frumoase și intense povești de dragoste? De ce să intrăm într-o relație cu sufletele stafidite de incertitudini și îndoială?

Pe de altă parte, trebuie să învățăm să iubim pe cel de lângă noi pe de-a-ntregul. Oamenii dragi din viața noastră vin la pachet cu tot felul de ciudățenii. Unele de-a dreptul simpatice, altele de nesuportat. Ideea este că omul de lângă mine trebuie luat ca atare, acceptat și iubit cu tot ce este el. El și cu toate ciudățeniile lui.

Iubești la el că are ochii de culoarea cerului, dar nu iubești faptul că nu știe să își asorteze hainele. Te-ai întrebat vreo dată care este rolul tău în viața lui? Nu cumva am uitat că atunci când iubim îmbrățișăm omul de lângă noi pe de-a-ntregul, și îi suntem complementari?

Sfatul meu este să iubim dezinhibat. Autentic. Valoros.

Pentru că ura, cum bine spune Chirilă, nu naște copii. Pentru binele copiilor noștri, de dragul dezvoltării lor armonioase să iubim pe de-a-ntregul. Fără rezerve!

 

 

Iubirile care dor

Un capitol care s-a închis în viața mea de multă vreme este intitulat iubiri care au durut prea mult. Cu toții am fost pe rând mai întâi martori, mai apoi tributari unor astfel de iubiri. Pentru că trece multă vreme până ajungem să înțelegem că dragostea este o forță extraordinară, nu doar un sentiment pasager.

Departe de mine intenția de a mă transforma în postarea acesta într-un soi de Dr. Love. Mai degrabă vreau să aștern aici câteva concluzii principiale despre dragoste așa cum a fost ea din perspectivă personală, evitând să intru în detalii.

1. Iubirile care dor  prea mult sunt un nonsens. Spunea cineva că cea mai minunată experiență pe care o poți trăi este să iubești și să fii iubit. Nu poți pretinde că iubești și în același timp să provoci suferință omului care ți-a devenit drag. E adevărat că exista momente care ne dor în orice relație, dar acestea sunt sporadice atât ca frecvență cât și ca intensitate. Iertarea reciprocă este un exercițiu constant într-o relație sănătoasă, fiind singura manifestare care aduce restaurare și sănătate unei relații în care sunt implicați doi oameni imperfecți.

2. Iubirile care dor sunt imature. Oameni imaturi generează iubiri imature care se sfârșesc prematur. Oamenii maturi au înțeles cine sunt, care le este scopul și semnificația vieții și sunt mulțumiți de experiența lor de a fi fără a avea nevoie de elemente din exterior. Pentru că pentru oamenii imaturi, o relație este ca o cârjă. Un ajutor care să le facă viața searbădă, monotonă și neîmplinită mai colorată și mai ușor de suportat. În mod automat oameni ca aceștia produc suferință și nefericire reciprocă, pentru că au intrat în relație într-un moment în care nu erau pregătiți.

3. Iubirile care dor sunt egocentrice. Te iubesc, dar mie ce îmi iese la afacerea asta? E o întrebare ce nu-și are rostul în dragoste. Iubirile egocentrice dor atât de tare pentru că te fac să te simți folosit și prins într-un sistem care te degradează și te devastează emoțional. Nu poți iubi autentic fiind încărcat cu o motivație egoistă. Doar te amăgești.

4. Iubirile care dor sunt formale. Suferința într-o relație aduce cu sine și un soi de formalism. Ceva lipsit de viață, de esență, ceva care îți îndreaptă în permanență privirile către altceva și altcineva. Entuziasmul și exuberanța caracterizează iubirile intense.

5. Iubirile care dor sunt degradante. Abuzul de orice natură ar fi el într-o relație nu este permis. Fie că vorbim de factori abuzivi fizici sau emoționali indiferent de măsură, vorbim despre degradare. Abuzul degradează atât pe inițiator cât și pe cel abuzat. Deformează percepția despre sine, percepția despre putere și despre echilibru.

Pune capăt unor astfel de iubiri, învață din ele, nu te lăsa doborât de ele și nu înceta să cauți până când acea minunata experiență numită dragoste se va fi petrecut. Când alegi dragostea, fă-o cu mintea și cu inima. Nu din teama de singurătate ci din dorința de a crește lângă omul pe care îl prețuiești.

Iubirile care dor n-au rost. Pentru că nu sunt iubiri, ci doar relații. Nesănătoase. Sunteți de acord cu mine?