Suferință
Colțul Terapeutului

Pe drumul de la suferință la deznădejde

Suferință vs Timp
Suferință vs Timp

Această postare este despre suferință. Este vorba despre un real drum al disperării pe care adeseori îl parcurgem fără a-l conștientiza decât poate după mult prea multă vreme de amărăciune și deznădejde.

Căutăm explicații rezonabile la suferințele noastre. Să ne înțelegem de la bun început: nu există explicații simple la problema suferinței niciunuia dintre noi. Și din pricina faptului că nu reușim să le identificăm, cu ușurință purcedem la a căuta vinovați. Responsabili direct cu situația nenorocită în care ne găsim.

Adeseori cel dintâi vinovat pe care îl identificăm în încercarea noastră sărmană de a înțelege ce ne-a lovit, este chiar Dumnezeu. Ne raportăm în multe cazuri la Dumnezeu ca la un etern polițai universal care nu are ceva mai bun de făcut decât să ne altoiască cu bastonul din dotare peste față exact atunci când ne este lumea mai dragă.

Când suferim profund uităm să devenim raționali. Suntem sub asediul unor sentimente contradictorii. Și dacă percepția despre divinitate este una care seamănă descrierii de mai sus, atunci dăm vina pe Dumnezeu. Și de aici la depresie mai este un singur pas.

Cum se întâmplă în majoritatea situațiilor în care suferim, când simțim că însăși divinitatea este împotriva noastră, universul nostru interior se năruie și devenim depresivi cu acte în regulă. Dacă nici Dumnezeu nu ne mai iubește și a ales să ne lovească, la ce bun să mai trăim, s-ar întreba unii.

Alteori dăm vina pe oamenii de lângă noi. Pe mame, pe tați, pe bunici blânzi ca brațele unui buldozer, pe profesori nepregătiți, pe soți abuzivi, pe soții neînțelegătoare. Și uite așa ne transformăm în victime sigure. Percepția noastră alterată în cazul acesta este strâns legată de faptul că îi transformăm în mintea noastră pe cei de lângă noi, în torționari.

Cu alte cuvinte noi înșine le permitem să ne rănească și să producă în noi drame și traume adânci.

Odată dezvoltată mentalitatea de victimă, aceasta nu este ușor de îndepărtat.

Alteori dăm vina pe noi. Și nu este deloc confortabil. Pentru că atunci când te consideri vinovat de o situație fără ieșire din viața ta, automat vei începe să te biciuiești. Și crede-mă o vei face până când ceva din tine se va rupe iremediabil în bucăți.

Autoflagelarea este o practică des întâlnită, și credeți-mă, din ce în ce mai puțini oameni consacrați unei vieți pioase o practică. Cel mai des o practicăm noi, oameni obișnuiți, cu probleme obișnuite.

Ca să rezum cumva cele scrise mai sus, ei bine, consider că atunci când aruncăm vina pe Dumnezeu pentru nenorocirile noastre procedăm neînțelept, și croim în noi înșine loc depresiei; când dăm vina pe alții ne transformăm în victime sigure, iar când vom da vina pe noi înșine ne vom autoflagela fără milă.

Explicația viabilă în cazul suferințelor noastre nu se rezumă la vinovați. Suferințele noastre sunt menite pentru o vreme pentru a edifica în noi ceea ce este mai de preț decât mult aur curat: caracterul.

Răspunsul nu este în identificarea vinovaților, ci în identificarea aportului situației sau suferinței respective la clădirea caracterului nostru.

De cele mai multe ori suferința este o binecuvântare bine deghizată.

 

 

 

Rolul vital al ambilor părinți în viața copilului
Parenting

Rolul vital al ambilor părinți în viața copilului

Rolul de părinte este o artă, necesită învățare și formare continuă și are la bază înțelegerea marii responsabilități fată de micuț din momentul concepției acestuia.

Încă din timpul vieții intrauterine, copilul percepe prezența ambilor părinți: mai întâi le aude vocile, le simte atingerea prin burtica mamei, într-un cuvânt, primește căldura afectivă a acestora care îl ajută să se dezvolte armonios.

Prezența și implicarea părinților în viața micuțului este vitală și în primii ani de viață, dar și mai târziu, în timpul școlarității și la adolescență.

Dacă mama reprezintă pentru copil satisfacerea nevoilor primare (iubire necondiționată, calm, căldură, hrană), tatăl oferă stabilitate și siguranță. De relația cu tatăl depinde și încrederea copilului în forțele proprii, el fiind cel care favorizează autonomia copilului, ruperea ”cordonului ombilical”- legătura strânsă a copilului cu mama.

Extrem de importantă pentru copil este relația dintre părinții săi, tipul de imagine al acestora unul față de celălalt. De exemplu, felul cum se raportează mama la tată va constitui baza atitudinii copilului față de autoritate în general, iar aceasta se va perpetua până la maturitate. Tot tatăl este cel care clădește curajul copilului și abilitatea de a socializa, precum și echilibrul afectiv al acestuia. Specialiștii au constatat că cei mai predispuși la depresie sunt copii care au crescut cu un tată absent sau fără tată.

Pe de altă parte, în familie se pun bazele educației unui copil, încă din primii ani de viață. Câteva greșeli în educația copilului îi vor afecta dezvoltarea pe termen lung, mai ales dacă ele sunt repetate ca tipar de viață: permisivitatea excesivă sau răsfățul duc la formarea unui caracter capricios și la nerecunoașterea autorității, iar manifestarea excesivă a autorității și utilizarea predilectă a pedepselor corporale duc la formarea unui adult cu accese de rebeliune sau extrem de supus și lipsit de încredere în forțele proprii.

Iată principiile adleriene pe care psihologii le consideră benefice în creșterea și educarea copiilor:

  • zidirea respectului reciproc părinte-copil;
  • încurajarea copilului;
  • oferirea sentimentului de siguranță;
  • stabilirea de consecințe logice și naturale (recompensa și pedeapsa) față de comportamentul copilului;
  • concordanță între vorbe și fapte;
  • atenție pozitivă acordată copilului (încurajări, lauda față de comportamentul pozitiv);
  • oferirea de modele pentru soluționarea conflictelor cu alți copii;
  • evitarea răsfățului și a neglijării;
  • înțelegerea scopurilor și a motivelor de acțiune ale copilului;
  • evitarea accentuării greșelilor copilului;
  • stabilirea de întruniri și ritualuri de familie;
  • petrecerea unui timp de amuzament împreună cu părinții.

Cel mai important dar pe care îl poți oferi copilului tău este iubirea: afecțiunea autentică va favoriza dezvoltarea armonioasă a copilului din toate punctele de vedere: fizic, intelectual, emoțional și spiritual. Cu cât ”rezervorul” de iubire al copilului este mai plin, cu atât acesta are șanse mai mari de a deveni un adult sănătos și perfect funcțional, într-un cuvânt, un om de succes.

 

Performanțe olimpice și reversul medaliei
Cotidian

Performanțe olimpice și reversul medaliei

În data de 12 respectiv 13 iulie 2015 liceenii noștri au reprezentat cu cinste România la două olimpiade internaționale, una dintre ele în Rusia și cea de-a doua în Mumbay-India.

La olimpiada desfășurată în Rusia – Olimpiada Interdisciplinară Tuymaada, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Educației și Cercetării Științifice au fost câștigate 10 medalii de lotul olimpic român, dintre care trei de aur, cinci de argint și două de bronz astfel: la chimie o medalie de aur și două de argint, la matematică două medalii de bronz, la informatică două medalii de aur respectiv una de argint, iar la fizică două medalii de argint.

La Mumbay în India s-a desfășurat olimpiada internațională de  fizică, România ocupând primul loc în Europa cu cinci medalii, două de aur, două de argint și una de bronz.

Aceste realizări nu sunt la îndemâna oricui. Aceste vești extraordinare sunt rezultatul unei munci intense și pasionale devotată studiului. Aceste rezultate excelente sunt rodul unor ani investiți în cel mai înțelept mod cu putință, în învățare și dezvoltare personală. Pentru că acești liceeni prin devotament, dăruire și muncă asiduă au trecut testul maturității.

Nu este simplu să fii olimpic internațional medaliat. Nu este simplu să capeți respectul colegilor care sunt populari, sau aprecierea fetei pe care o simpatizezi din spatele ochelarilor cu dioptrii mult prea timpurii. Nu este simplu să te faci observat în cercurile de prieteni din clasă atunci când pasiunea ta este studiul aprofundat al unei discipline. Pentru că mult prea devreme, în liceele noastre, sexul, mahmureala și starea de euforie generată de etnobotanice și de droguri ușoare au devenit obiecte obligatorii. Deși încă frecventată de mulți, școala este abandonată de majoritatea elevilor.

Nu este ușor sa fii serios la școală când aproape tot ce se petrece în școală devine subiect de batjocură al celor sărăciți de materie cenușie prin intermediul emisiunilor televizate de două parale, al pornografiei și imbecilității media.

Rezultatele dezastruoase la BAC în condițiile în care subiectele au fost cotate ca fiind ușoare sunt rodul unei politici educaționale defectuoase și al unei generații de elevi dezinteresați de tot ceea ce reprezintă fundamentele școlii. Pactul pentru educație nu a reușit să genereze acea continuitate și predictibilitate a sistemului de învățământ, ci dimpotrivă, semnatarii acestui pact au reușit să destabilizeze și mai mult un sistem devenit anost și inutil.

Părinții au uitat că odraslele lor trebuie să fie prezenți la școală pentru a se forma pentru viață. Pentru că școala prin educație și disciplină se adresează formării caracterului. În România generațiilor viitoare caracterul format va fi resursa cea mai căutată de angajatorii de top, și asta pentru că oricine poate fi instruit în materie de deprinderi și abilități.

Nu este simplu să îți dai interesul în a urma cu dedicare studiul unei discipline și a căuta îndrumarea unui profesor despre care știi că este atât de prost plătit încât majoritatea colegilor au născocit deja câte un banc care confirmă această realitate tristă.

Lupta aceasta de a deveni medaliat olimpic internațional nu este una ușoară. Este rezultatul unei voințe de titan și a unei discipline exemplare.

Felicitări, sincere felicitări tuturor acestor olimpice exemple demne de urmat! Într-un cuvânt, respect!