Violența domestică și metehnele ei

 

Ați întâlnit vreodată ”bărbați” care se mândresc cu ultima corecție fizică aplicată iubitelor, soțiilor, sau copiilor?

Din nefericire am întâlnit astfel de ”oameni”. Care se lăudau cu asta și nu erau în stare de ebrietate.

Nu sunt capabil să înțeleg conceptul de violență sau agresivitate fizică în general, excepție făcând sportul, unde există reguli bine delimitate.

Se întâmplă frecvent la sat. Există la sat, printre bărbați, convingerea că femeia trebuie să își primească porția de abuz zilnic, ca să nu uite cine cântă în casă. Să nu uite că pumnul bărbatului atârnă ca argument final într-o discuție în care el ar fi fost perdant la masa negocierilor. Din păcate și spațiul urban are multe astfel de momente triste de relatat, multe povești de tăcere vinovată.

Vă voi istorisi trei situații în care am întâlnit astfel de specimene.

Am copilărit într-un oraș mare, cu blocuri mici. În cartier, ne cunoșteam între noi, în bloc eram aproape ca o familie. Și când spun -aproape- o spun pentru că existau de regulă și excepții. Deasupra apartamentului în care am crescut, indiferent de ora din noapte sau din zi, fie că era zi din săptămână sau weekend, în orice moment se putea dezlănțui iadul. Domnul, cu pricina, printre sudalme, răcnete și apelative de tot genul își împungea soția cu acul de croitorie, ca să nu-i lase semne. N-o bătea, o înțepa cu acul doar.

Pe asta o putem include la capitolul tortură. Securiștii băteau oamenii cu răngile înainte de revoluție, învelindu-i în covoare. Ca să nu le lase semne.

Întrebat de majoritate de  ce scandaluri într-un imobil de locuințe destul de liniștit, invariabil, cu un rânjet mândru și stupid  de parcă ar fi trebuit decorat pentru performanță, spunea : ”o cere”

Un alt caz tembel l-am cunoscut în urmă cu 10 ani. Femeia a stat lângă un soț abuziv o viață întreagă. Se obișnuise cu bătaia, dar la un moment dat, n-a mai rezistat tratamentului dur aplicat și și-a văzut de drumul ei. Deși traumatizată, în singurătate, și-a regăsit echilibrul și puterea de a-și continua viața.

Ultimul caz, cel mai nenorocit dintre toate, l-am întâlnit la țară.

Omul se lăuda că la câteva zile după nuntă a instituit legea pumnului în casă pentru a-i fi recunoscute meritele de mascul feroce. Scuza? Fusese provocat.

Care sunt cauzele violenței domestice? Probabil că o teamă viscerală. Probabil sentimente vechi de frustrare și mânie reprimată. Teama de a nu scăpa lucrurile de sub control. Sau de a fi dominat.

Motto-ul acestui blog este: ”Pentru că nu argumentul forței contează ci forța argumentului”. Iar în lumina acestui motto, orice abuz de orice natură în plan familial trebuie să înceteze.

Am menționat cazuri în care femeile au fost abuzate fizic. Nu am enumerat și celelalte tipuri de abuzuri consemnate, care nu se văd cu ochiul liber. Cele care nu lasă vânătăi dar care crează drame și traume consistente.

Nu am luat în calcul abuzul fizic și psihic asupra copiilor. Copii care cresc dezrădăcinați din pricina taților violenți sau mamelor agresive. Aici balanța se înclină și mai mult.

De asemenea trebuie precizat că există cazuri de abuz indirect asupra copilului atunci când în sânul familiei mama este agresată.

 

Potrivit statisticilor, despre violența domestică românii au auzit pomenindu-se într-un procent de peste patruzeci la sută în interiorul rețelei lor sociale, după cum relevă ”Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România” ce a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în anul 2013.

Violența în familie reprezintă un flagel împotriva căruia trebuie luate măsuri urgente. Potrivit surselor, până la sfârșitul acestui an n.a. (2015), în România, va fi deschisă o linie telefonică directă pentru cei ce au parte de orice formă de violență domestică, și le va fi întocmită o fișă cu istoricul abuzurilor care să poată fi ulterior fi pusă la dispoziția justiției.

Dragostea nu trebuie să doară!