Mult prea sus
Reviews

Mult prea sus

Am fost impresionat nu de mult de o piesă foarte bună pe care am ascultat-o într-un context de duminică dimineața târzie.

Nu știu dacă v-am obișnuit sau nu, dar probabil că o să o tot fac de acum în colo, și anume referire la piesele unei anumite trupe românești care mie mi se pare foarte tare.

Este vorba de trupa TAXI. Mie îmi place foarte mult. Iar cei care mă cunosc știu că nu am o înțelegere contractuală cu trupa mai sus amintită. Pur și simplu îmi plac. Așa cum îmi plac,e însă la un al nivel, trupa U2. Iar dacă îmi plac, voi scrie despre ei, așa cum fac și în cazul celor care îmi displac.

Piesa este una destul de veche apărând pe undeva prin anul 2007, dar cred că a sosit momentul să o amintesc.

Se intitulează ”Prea sus” și o puteți asculta aici:

https://www.youtube.com/watch?v=Zqh0r82wCDc

Piesa este una tristă. Este vorba despre persoana iubită care moare, și despre dragostea care transcende moartea.

Chiar dacă ”s-a rătăcit în cer” și în sfârșit ”a învățat să zboare”, iubita nu este suficient de departe ca sentimentul dragostei celui rămas în urmă să o atingă. Chiar dacă lipsește fizic, și este undeva mult prea sus undeva la nivel metafizic această dragoste există. Chiar dacă nu mai poate fi auzită, chiar dacă nu i se mai poate zâmbi, chiar dacă păru-i ud nu mai poate fi simțit, chiar dacă nu mai poate fi văzută, chiar dacă este prea sus pentru a fi găsită, iubirea supraviețuiește încăpățânată.

Probabil sunt multe povești de genul acesta. Viața ne oferă surprize plăcute și mai puțin plăcute. De partea aceasta a eternității  despărțirea pentru o vreme este o tristă realitate.

Unii dintre noi se duc mult prea sus, prea departe, iar despărțirea de ei este mult prea dureroasă. Chiar dacă sunt prematur smulși dintre noi, chiar dacă ne lipsesc mai mult decât putem noi exprima în cuvinte, totuși ceea ce simțim pentru ei este încă suficient de puternic. Încă îi mi simțim acolo, întocmai cum un om căruia i-a fost amputată mâna dreaptă, simte dureri la degetul mare.

Uneori ne ține în viață doar speranța reîntâlnirii în eternitate cu cel drag. Alteori  ne dorim noi înșine să pășim în eternitate pentru a fi împreună.

Cert este că toți vom fi învățat să zburăm într-o bună zi către alte zări, atunci când durerile, zbaterile, și frământările cotidiene ne vor fi devenit doar o amintire.

 

Până atunci însă învățați să prețuiți ceea ce aveți lângă voi, până încă nu este prea târziu. Până încă nu – mâna nemiloasă și nevăzută a destinului va decide să răpească de lângă voi pe cel iubit.

Prețuiți ceea ce pretindeți că iubiți!

Iubiți și faceți-le clipele mai plăcute celor iubiți, iar trecerea timpului o experiență memorabilă.

De ce să vă pară rău, atunci când fi-va prea târziu?

 

 

 

 

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *