Stima de sine și social media

Nu vi s-a întâmplat niciodată să vedeți pe pereții favoritelor voastre rețele de socializare fotografii sau mesaje care să vă inhibe stima de sine? Imagini cu domni posesori de ”six packs” sau pătrățele în zona abdomenului sau modele feminine cu forme generoase care inhibă alte doamne incitându-le la ”unfriend” sau ”unfollow”?

Stima de sine are de a face cu felul în care te percepi pe tine însuți. Cu alte cuvinte este oglinda fermecată din interiorul tău. Este acea continuă sursă de entuziasm sau frustrare, după caz, care poate fi educată, asta este vestea buna, de fiecare dintre noi.

În contextul social media, o imagine produce un impact fantastic. Dacă exista odinioară zicerea conform căreia o imagine face cât o mie de cuvinte, în contextul social media o imagine face cel puțin cât zece mii de cuvinte.  De aceea imaginile care se promovează în social media sunt din ce în ce mai editate și photoshopate.

Conectați la tehnologie mai mult decât în oricare altă epocă, am învățat că din Social Media trebuie să ne tragem cea mai mare porție din seva zilnică de interacțiune cu prietenii.

Ce poate fi mai viral în social media decât ca într-o zi în care te simți mizerabil să postezi o fotografie editată beton la care să primești instant mii de like-uri sau sute de comment-uri? Și uite așa îți ridici moralul, și contribui la creșterea nivelului stimei de sine într-o zi oarecare.

Stima de sine și social media

Stima de sine și social media

În cele din urmă însă stima de sine nu ar trebui să fie influențată de numărul de like-uri sau de comment-uri pe care le-ai strâns dintr-o postare pe o rețea de socializare. Stima de sine a unei persoane echilibrate nu este afectată de interacțiunea din social media.

Să nu uităm ca dacă este să vorbim despre stima de sine și social media, aceasta din urmă este și va rămâne doar o altă formă de divertisment.

Că se întâmplă și lucruri serioase prin intermediul social media este adevărat îmi veți spune. Prin social media s-au întemeiat familii, brandurile și-au mărit vizibilitatea, oamenii s-au conectat cu colegi, prieteni vechi, și multe altele.

Să nu poți dormi însă noaptea din pricina unui comentariu, sau a unei postări despre tine este nici mai mult nici mai puțin decât o copilărie, și spun copilărie, ca sa nu fiu nevoit să fiu mai aspru.

Îmi place social media. Sunt pasionat de ea. Dar nu voi lăsa niciodată ca ea să îmi spună cine sunt, cât sunt de frumos, cum să mă simt și ce decizii sa iau.

Stima de sine nu se învață citind un articol, frunzărind o carte sau răsfoind o revistă cu profil psihologic. Nici hoinărind nopțile hai-hui pe autostrada social media.

Stima de sine se deprinde adoptând un stil de viață în acord cu vocea  interioară, de care cu toții trebuie să învățăm să ascultăm. Și pentru asta trebuie să știm să facem  liniște.