Manifestările nevăzute ale dragostei

Nu există nimic mai provocator ca dragostea însăși. Deși în contextul actual, din pricina denaturării conceptului există oameni care și-au pierdut încrederea în dragoste, trebuie să ne reamintim că nu tot ceea ce numim în general dragoste, este dragoste autentică.

Când vorbim despre dragoste, invariabil vorbim despre fluturi în stomac. Dar fluturașii cu pricina, sunt doar o expresie primară a dragostei aflate în stadiu incipient. Cu alte cuvinte, este vorba despre îndrăgostire- mai degrabă o atracție fizică, un început de dragoste, nicidecum dragoste reală.

Când vorbim despre dragoste, ne referim adesea la sex. Chiar dacă este o manifestare a dragostei, sexul în sine nu este dragostea. Știm bine că ”a face dragoste nu este totuna” cu sexul. A face dragoste are o semnificație mai profundă, mai intimă și presupune o conexiune emoțională, intelectuală și spirituală între parteneri.

Există mai multe tipuri de dragoste, iar dragostea despre care vorbeam mai devreme este dragostea de tip eros- acea manifestare a dragostei care pune în valoare atracția fizică. Când suntem seduși, sau atrași de fizicul unei persoane, se pune în mișcare eros-ul. Adesea spunem noi că ne-am îndrăgostit la prima vedere. Dar acest tip de atracție de ordin fizic este doar o fațetă a dragostei. Este temporară și dă o stare de bine, pentru că, în timpul îndrăgostirii, organismul uman secretă dopamina, unul dintre cei mai puternici hormoni, care acționează ca un drog. Însă nu este suficient să iubești în felul acesta pentru a construi o relație care să dureze până la nunta de aur. Când efectul dopaminei scade (de regulă după 2-3 ani de relație), este esențial să rămână ceva mai durabil, mai profund. Aici intervine dragostea de tip amical.

Dragostea de tip amical este acel tip de dragoste manifestat între prieteni. Deși este posibilă și între persoane de sex opus, opinia mea este că că acolo există atracție fizică cel puțin din partea unuia. Majoritatea relațiilor care rezistă testului timpului au la bază prietenia.

Dragostea de tip familial este dragostea manifestată între membrii familiei. Ea presupune încredere reciprocă, deschidere sufletească și onestitate. Dincolo de orice barieră, dragostea de tip familial, presupune acceptarea celui de lângă tine pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce poate oferi, și nu încetează atunci când unul dintre cei implicați greșește. Este dragostea părinților față de copii și invers, precum și dragostea dintre frați.

Cea mai puternică manifestare a iubirii este însă iubirea de tip agape, sau necondiționată, care se oferă pe sine în orice circumstanțe, fără a cere ceva înapoi. Este dragostea de tip divin, pe care puțini oameni o pot practica în mod autentic. Dragostea de tip agape este descrisă foarte frumos în Biblie: este îndelung răbdătoare, iartă totul crede totul, suferă totul, este plină de bunătate, nu pizmuiește, nu caută câștig pentru sine, speră totul. Cu alte cuvinte, agape nu ține cont de erori sau de comportamente inadecvate, de bariere culturale sau sociale. Pur și simplu se oferă fără încetare, așa cum Iisus însuși s-a oferit pe sine lumii.

Dragostea autentică manifestată în cuplu, în opinia mea, are de-a face cu toate aceste aspecte diferite ale dragostei. Este necesar să le înglobăm pe toate pentru o reușită  a dragostei. Putem învăța să iubim în acest fel. Nimic nu este imposibil. Cu puțină voință și ajutor de sus, vom fi reușit să depășim orice barieră din calea dragostei adevărate.