Despre Dan Pătru
Personal

Dumnezeu preferă oare lemnul și spațiile mici?

Dumnezeu preferă lemnul
Dumnezeu preferă lemnul

V-am mai spus că sunt meloman. Și v-am mai spus cu ceva vreme în urmă că îmi plac tare mult cei de la trupa TAXI. Părerea bună pe care o am despre trupa TAXI nu s-a schimbat din cauza avalanșei de critici neîntemaiate izvorâte în urma apariției videoclipului piesei ”Despre Smerenie”.

Dimpotrivă, consider că Dan Teodorescu va fi și va rămâne cel mai bun textier român așa cum n-am mai spus-o, dar cum sincer o cred.

Mă voi referi pentru început la faptul că această piesă ar fi stârnit același val de proteste, indiferent dacă ar fi avut sau nu un videoclip. Dragilor, nu videoclipul este problema, și nici cei care apar în videoclip, ci textul piesei și faptul că cineva a îndrăznit să se lege de un proiect al BOR.

Ceea ce a deranjat atât de tare în esență a fost faptul că piesa este un protest autentic în fața megalomaniei pe care am înțeles că trebuie să o practicăm ca țară creștină, prin arborarea unei catedrale așa zis a ”Mântuirii Neamului”.

Dar cum ne-am obișnuit să ne legăm de detalii nesemnificative și nu de aspectele esențiale, ne-am gândit la jeepan-ul sau la penthouse-ul lui Bănică, la salariul Andreei Esca sau la alte chestiuni asemenatoare.

Dacă Dumnezeu preferă lemnul sau spațiile mici, asta nu o știu. Ceea ce știu este ca artistul folosește metafora pentru a sublinia un adevăr mult mai profund- acela că Dumnezeu adoră smerenia. Și nu o văd nicăieri când vine vorba de Catedrala Mântuirii Neamului.

E o absurditate să legi de titulatura unei clădiri un concept atât de profund cum este acela al mântuirii. Sper din toată inima să fie o metaforă, altfel suntem nenorociți ca națiune creștină.

Deasemenea dacă acestă titulatură nu este o metaforă, va trebui să găsim rapid o explicație sinceră la întrebarea cum anume va mântui un colos de betoane și mortar o întreagă națiune?

Salut reeditarea videoclipului si apariția unor noi personalități în cadrul acestuia în urma retragerii lui Grigore Leșe din acest act artistic, și îmi doresc ca asemenea forme de protest să se adreseze deasemnea corupției, politicii sau altor probleme sensibile din peisajul autohton.

Îl așez aici pentru voi cu rugămintea să îl ascultați și să îmi spuneți ceea ce credeți despre el.

 

 

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on Pinterest

2 thoughts on “Dumnezeu preferă oare lemnul și spațiile mici?”

  1. Pentru ca si eu sunt o admiratoare a lui Dan Teodorescu si pentru ca prefer la randul meu lemnul si …metafora, va felicit pentru articol! De la prima aparitie a videoclipului am fost nepalcut surprinsa de lipsa de intelegere a unui mesaj atat de simplu si de bun simt al celor de la Taxi. Mie mi se parea clar si la obiect si de aceea nu am crezut ca se vor isca atatea polemici si discutii lipsite de sens. Cei care s-au simtit cumva ofensati de text, nu prea inteleg ce inseamna cu adevarat „smerenia”… Nu implica neaparat delimitarea data de pereti, pentru ca adevarata Catedrala in care ne intalnim cel mai profund cu Dumnezeu se afla in sufletul nostru… Fiecare cu dimensiunea lui! Autenticitatea se regaseste in simplitate, in traditional, in natura. Asata cred ca nu s-a inteles, de fapt.

    1. Multumesc mult Daniela pentru comentariul acesta frumos. Că nu s-a înțeles deloc mesajul acestei piese este tare adevarat. Trist și adevărat. Sperăm ca cei ce au inițiat acest minunat proiect să nu se oprească aici. Sunt atâtea de spus și faptul ca apelăm la artă pentru a ne exprima nemulțumirile demonstrează încă o dată deosebita calitate umană. Mulțumim trupei Taxi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *