De ce ador muzica de calitate?

De ce iubesc muzica?

De ce iubesc muzica?

Sunt un meloman prin definiție, ceea ce înseamnă că respir muzică nu doar ascult muzică.

Întotdeauna sunt impresionat de voci și de interpretări de excepție iar când ascult muzică, adeseori senzația de piele de găină mă înfășoară asemeni unui giulgiu catifelat.

Am visat să fac muzică de mic. Am visat să am propriul meu instrument muzical, cu care să încânt audiențe văzute sau nevăzute. Când l-am avut într-un final neașteptat, prețul pe care muzica mi l-a cerut să îl plătesc în drumul spre recunoașterea celor mulți mi s-a părut mult prea mare. Nu am fost dispus să investesc atât de mult timp încât să mă dedic muzicii în întregime.

Pentru că muzica, asemeni oricărei arte cere implicare, timp, devotament și investiție prețioasă de viață.

Astăzi îmi doresc să fi făcut din muzică un mod de a fi.

Știu că îmi vei spune că niciodată nu este prea târziu, și ai dreptate. Niciodată nu este prea târziu pentru ceva anume, pentru ceva ce consideri a fi valoros pentru tine.

Vreau să înregistrez câteva piese în perioada următoare și le voi împărtăși în exclusivitate cu voi, aici pe blog. Unele dintre ele au un puternic mesaj evanghelic. Altele vor fi simple declarații de dragoste și expresii ale încântării dedicate în fața măreției unui Dumnezeu unic.

Sunt conștient că voi, cititorii mei vă veți exprima opiniile vis-a-vis de sunet, text, mesaj și aranjament instrumental, dar sunt deschis către această posibilă experiență.

Muzica are puterea de a schimba stări sufletești, de a te înălța atunci când ai căzut, de a te motiva atunci când ești lipsit de setea de viață, și de a pune în valoare ceea ce are mai bun în sine un om.

De ce iubesc muzica? Într-un cuvânt simplu, pentru că este ceea ce este, și pentru că face ceea ce face.

Deasemenea vă iubesc și pe voi melomanilor pentru că îmi împărtășiți pe rețelele de socializare experiențele voastre cu muzica. Melodiile pe care le descoperiți voi sau le redescoperiți sunt o unealtă utilă sufletului meu, pentru că sunt încântat de ceea ce descopăr în voi prin muzica pe care o ascultați și căreia îi dați share.

La cât mai multă muzică bună, și la cât mai multă edificare sufletească prin intermediul ei.