Teoria Sinelui Oglindit
Colțul Terapeutului

Teoria sinelui oglindit

Un titlu impresionant așa-i? Teoria sinelui oglindit afirmă că devii ceea ce ești în ochii celei mai importante persoane din viața ta.

V-am dezvăluit ce spune această teorie, pentru că vreau să povestesc mai multe despre ea. Teoria aceasta poate juca un rol important în parcursul tău, în evoluția ta.

Mă întrebam mai deunăzi de ce sar așa ca ars când cineva îmi spune o vorbă mai grea? De ce sunt așa de afectat, atât de tulburat… de ce mă simt atât de ofensat și jignit? Interesant este că nu mă afectează în aceeași măsură vorbele grele pe care le aud, sau remarcile nepoliticoase.

Depinde foarte mult de cine le spune.

Orgoliul meu ”se turează” până la limita superioară atunci când sunt nedreptățit. Dar am observat că ”turația” variază considerabil în funcție de importanța pe care i-o atribui celui ce face remarca nepotrivită.

Ce bine mă simt când apropiații mei îmi recunosc reușitele și în ce prăpastie mă regăsesc când aceștia critică slăbiciunile mele. De ce? Pentru că ei contează pentru mine. Sunt copleșit de valoarea opiniilor lor pentru că le-am permis să aibă un cuvânt greu și consistent asupra identității mele.

Nevoia de validare există  și ea își cere drepturile constant și consistent.

Conform acestei teorii a sinelui oglindit, devine crucial cui anume îi oferi rolul de persoană importantă. Unii avem tendința să oferim roluri de VIP multora dintre cei ce ne înconjoară. Și atunci încercăm să le facem pe plac tuturor, desconsiderînd o parte importantă din ceea ce suntem.

Alții, rezervă etichetele de VIP unui cerc restrâns de persoane, și atunci își îndreaptă atenția către un grup pe care îl consideră elită. Și de acolo primesc validare.

Care este soluția atunci? Să desconsideri opiniile tuturor? Să nu le consideri definitorii pentru tine?

Fiecare dintre noi avem o piramidă, un piedestal pe care așezăm oamenii de lângă noi. Unii dintre noi ne așezăm copiii acolo. Alții ne așezăm soțiile sau soții. Alții ne așezăm părinții sau frații. Alții șefii în mâna cărora zăbovesc statele noastre de plată.

Un caz inedit este apostolul Ioan care atunci când face afirmație despre sine nu scrie  că este autor a unei evanghelii și a câtorva epistole, nici că este apostol, nici că este ucenic ci se referă la sine ca cel pe care îl iubește Iisus.

Asta e definiția identității sale.

Întrebarea mea este simplă…. cine ar trebui să fie pe piedestal, acolo sus în ochii tăi? Nimeni? Familia? Tu însuți și încrederea ta de nezdruncinat în propriile forțe?

Cum te-ai percepe pe tine însuți dacă Iisus ar fi cel poziționat pe cea mai importantă treaptă a podiumului tău? Diferit?

Gândește-te!

 

 

 

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *