Experiența mea la CGS Brașov

Așa cum poate bine știați, sau poate cum nu prea știați, am activat în ultima vreme într-o multinațională ce are birouri și în Brașov, și care are printre domeniile de activitate și activitatea de call-center. După cum bine ați ghicit din titlul acestui mic articol este vorba despre CGS Brașov.

Cu ceva vreme în urmă citisem ceva review-uri îngrozitoare despre oameni care avuseseră o experiență de lucru mai puțin plăcută în cadrul CGS experiențe care sincer să fiu nu mi-au dat prea mult elan în momentul în care am hotărât să aplic. Recent ajuns în Brașov și în căutarea unui loc de muncă, m-am gândit să aplic la o altă companie din cadrul Coresi Business Park, dar persoana de la HR nu era disponibilă. Am trecut pe lângă intrarea CGS Brașov și trebuie să recunosc că pășeam cu reținere. Dar am zis în sinea mea că trebuie să încerc.

Eu nu sunt genul acela de persoană care să fie chemată la interviuri foarte des pentru că am o experiență de lucru ceva mai colorată, cu schimbări de locuri de muncă și cu relocări. De aceea când se ivește o oportunitate care îmi surâde, sunt acolo cu CV-ul în mână.

Am intrat și spre surprinderea mea, am fost întâmpinat cu entuziasm, și după un interviu care a durat cateva ore am fost angajat.

A urmat o perioadă de training, pentru că proiectul pe care urma să lucrez, respectiv proiectul AOL, necesita un training complex de aproximativ trei săptămâni, urmată de o altă perioadă de trei săptămâni de ”on job training”.

Trainerul meu s-a dovedit a fi un tip extrem de deschis la  minte, gata oricând să ajute, iar experiența trainingului în sine mi-a devenit dragă în scurt timp. Mi-a plăcut faptul că am avut colegi care au îmbogățit prin aportul lor experiența trainingului, prin spontaneitate, inteligență și umor.

Odată ajuns în perioada de „on job training„ a sosit inevitabil și momentul primului apel, care mi-a stârnit emoții profunde. Senzația aceea de ”lasă casca și fugi”, m-a copleșit. În ciuda resortului interior, am rămas vreme de mai bine de opt luni în cadrul CGS.

A fost un job frumos. O experință bună care m-a învățat încă o dată ca trebuie să știi să relaționezi în permanență cu oamenii de tot soiul. Amabili, necăjiți, frustrați sau nervoși, clienții companiei pe care o reprezentam, mi-au îmbogățit într-un mod plăcut experiența de viață.

Trebuie să îmi remarc team leaderii pe care i-am avut, care au fost acolo ca suport la nivel de informație, cu un know-how vast, cu disponibilitate încăpățânată, dar care s-au dovedit a fi oameni frumoși dând dovadă de caracter și suport moral.

Sunt și aspecte mai puțin plăcute la CGS Brașov, dar acestea nu fac obiectul prezentei postări. Este natural ca într-o multinațională să fie lucruri care nu funcționează, sau care pe tine, în calitate de angajat, nu te fac fericit. Dar orice loc de muncă presupune detalii care merită îmbunătățite.

Aș da un calificativ de cinci stele pentru oportunitățile salariale, pachetul salarial fiind extrem de atractiv acesta incluzând transport cu taxi acasă la ore târzii, bonusuri de performanță asigurări medicale și bonuri de masă. Aș da patru stele pentru programul de lucru care implică și ture de noapte. Colegii sunt apreciați și ei cu cinci stele, promptitudinea efectuării plăților salariale de către angajator tot cu cinci stele.

CGS Brașov

CGS Brașov

Dacă gândiți la fel ca mine, mi-ar plăcea să vă aud părerile printr-un comentariu. Dacă gândiți diferit, de asemenea!

 

 

Șansa de a face ceea ce îți place

Să faci ceea ce îți place este extraordinar.

Este plăcut să te trezești în zorii zilei și să tragi cu nesaț aerul proaspăt de munte în piept. Este de asemenea, o mare plăcere să sorbi cu poftă din cafeaua fierbinte și să te bucuri de aromele îmbietoare ale gustărilor de dimineață. E un har să respiri și în ritmul acela al respirației liniștite de dimineață, să adresezi un mănunchi de gânduri de mulțumire Celui de Sus.

E o binecuvântare să muncești și prin sudoarea frunții să îți câștigi pâinea cea de toate zilele. Dar este un har și mai ales să transpiri făcând lucruri care îți sunt dragi. Îmi este drag online-ul și îmi este dragă Social Media cu toate cotloanele ei bine camuflate. Îmi este dragă munca de creație și tot procesul care ar trebui să întregească această muncă.

Este adevărat că procesul de creație, de partea aceasta a eternității presupune acele 99 de procente de transpirație, și acel 1 procent de inspirație. Iar dacă inspirația nu a sosit încă, înseamnă că nu te-ai străduit suficient.

Dacă transpirația este eminamente umană, inspirația este de origine divină.

Consider că oamenii care sunt apropiați de divinitate sunt oameni cu adevărat inspirați. Oamenilor cărora li s-a insuflat acea scânteiere divină, acea fărâmă din înțelepciunea divină, sunt aceia care acordă prioritate Cerului în gândurile lor.

Poți fi însă creativ și în a distruge, în a pângări sau a devasta în jurul tău. Și asta tot de la divinitate ți se trage.

Când mă refer la divinitate nu pot evita să menționez cei doi poli ai acesteia. Polul luminii și polul întunericului. Este ca în povestirea cu lupul cel bun și lupul cel rău, și bătălia dintre ei pentru sufletul tău va fi câștigată de acela pe care îl vei hrăni cu regularitate.

Inspirația de a crea lucruri bune, frumoase, vine din lumină. De aceea rămâi în lumină și aceasta îți va călăuzi pașii. Câtă vreme pășești în lumină transpirația ta va fi răsplătită la vremea potrivită cu acea scânteiere de geniu.

Procesul de creație este adeseori îngrădit de temeri. De rigori nejustificate. De îngrădiri fără rost. Să faci ceea ce îți place este magic.

Luminii îi place să creeze. Să creeze viața în cele mai desăvârșite forme.

Ceea ce îți place

Ceea ce îți place

În concluzie, rămâi în lumină dacă vrei să transpiri cu rost. Citește mult și vei avea mai multă lumină. Și iubește ceea ce faci!

 

 

 

 

 

 

 

Comunitate, sisteme ierarhice și nevoia de validare

Comunitate

Comunitate

Vorbind despre comunitate o voi descrie ca fiind un concept extraordinar.

Un concept pe care îl consider  fi nu numai unul care aduce în prim plan acele lucruri care constituie un numitor comun, ci și un concept cadru exraordinar în care ca și individ te poți face remarcat, în care ca și individ poți fi șlefuit și de ce nu adus la versiunea cea mai bună.

Suntem făcuți să trăim în comunitate, avem nevoie de un trib căruia să îi aparținem, în care să ne integrăm și cu care să relaționăm.

Ca indivizi suntem parte a mai multor comunități care ca și entități pot avea elemente comune sau nu. Să luăm ca exemplu apartenența la o  familie și apartenența  la o comunitate cu precădere religioasă. Putem regăsi elemente comune la cele două cum sunt responsabilitatea interpersonală (aici mă refer la faptul că într-o comunitate preponderent religioasă oamenii se responsabilizează unii față de alții așa cum se întâmplă și într-o familie) sau disponibilitea indivizilor  în a genera căldură sufletească. Deasemenea ca elemente necomune cele două comunități pot manifesta pe de-o parte intimite sporită cum se întâmplă în cadrul familiei și intimitate convențională cum se petrece în cadrul unei comunități religioase.

Comunitatea reprezintă nici mai mult nici mai puțin o colectivitate mai restrânsă sau mai numeroasă în cadrul căreia oamenii împărtășesc lucruri comune cum sunt valorile, credințele, sistemele de valori, sau arborele genealogic.

Orice comunitate, sau orice trib are un sistem ierarhic. Plecând de la familie și continuând cu compania la care lucrăm sau la organizația la care aderăm ne izbim de realitatea ierarhică. Că ne place sau nu în orice sistem ierarhic în care lucrurile se petrec în mod natural vom fi inițiați la nivelurile de bază, nesofisticate.

Dorința de validare se naște în momentul în care vrei să te integrezi în comunitatea care te-a adoptat. NU e greșit să îți dorești validarea, problema este ce ești dispus să faci pentru ea.

Și întrebarea esențială în tot demersul acesta este cine ești și cine rămâi tu ca individ cu adevărat în cele din urmă, având în vedere că jucăm atât de multe roluri într-o societate din ce în ce mai divizată în comunități și entități din ce în ce mai bine structurate, cu viziuni din ce în ce mai bine definite și cu strategii din ce în ce mai sofisticate de integrare?

Rămâne deci ca temă primordială de casă să înțeleg cine sunt eu dincolo de sisteme, ierarhii sau comunități. Nevoia de validare interioară (cea pe care mi-o dă conștiința) este mai presus decât cea de validare exterioară (cea oferită de comunitate).

Care mi-e scopul pe pământul ăsta, de ce exist, cu ce rost fac umbră pământului, care este harta valorilor mele? Iată întrebări la care ar trebui să răspundem personal, mai înainte de a intra într-o comunitate.

O chestiune important de semnalat aici este aceea că primele răspunsuri la întrebările de mai sus ni le luăm de la cea mai simplă formă de manifestare tribală – familia. Practic aici este incubatorul răspunsurilor acestor întrebări. Ceea ce nu este neapărat cel mai bine sau cel mai rău.

Nu degeaba familia rămâne laitmotivul societății contemporane, și nu degeaba este supusă atâtor atacuri venite din exterior.

În concluzie, cine sunt eu, încotro mă îndrept și de ce exist sunt întrebările la care ar trebui să găsesc răspuns cât mai curând. Altfel voi fi potopit de tăvălugul tribal și organizațional al societății contemporane.

Dacă aveți întrebări sunteți bineveniți! Întotdeauna!

Tags

Related Posts

Share This

Dumnezeu preferă oare lemnul și spațiile mici?

Dumnezeu preferă lemnul

Dumnezeu preferă lemnul

V-am mai spus că sunt meloman. Și v-am mai spus cu ceva vreme în urmă că îmi plac tare mult cei de la trupa TAXI. Părerea bună pe care o am despre trupa TAXI nu s-a schimbat din cauza avalanșei de critici neîntemaiate izvorâte în urma apariției videoclipului piesei ”Despre Smerenie”.

Dimpotrivă, consider că Dan Teodorescu va fi și va rămâne cel mai bun textier român așa cum n-am mai spus-o, dar cum sincer o cred.

Mă voi referi pentru început la faptul că această piesă ar fi stârnit același val de proteste, indiferent dacă ar fi avut sau nu un videoclip. Dragilor, nu videoclipul este problema, și nici cei care apar în videoclip, ci textul piesei și faptul că cineva a îndrăznit să se lege de un proiect al BOR.

Ceea ce a deranjat atât de tare în esență a fost faptul că piesa este un protest autentic în fața megalomaniei pe care am înțeles că trebuie să o practicăm ca țară creștină, prin arborarea unei catedrale așa zis a ”Mântuirii Neamului”.

Dar cum ne-am obișnuit să ne legăm de detalii nesemnificative și nu de aspectele esențiale, ne-am gândit la jeepan-ul sau la penthouse-ul lui Bănică, la salariul Andreei Esca sau la alte chestiuni asemenatoare.

Dacă Dumnezeu preferă lemnul sau spațiile mici, asta nu o știu. Ceea ce știu este ca artistul folosește metafora pentru a sublinia un adevăr mult mai profund- acela că Dumnezeu adoră smerenia. Și nu o văd nicăieri când vine vorba de Catedrala Mântuirii Neamului.

E o absurditate să legi de titulatura unei clădiri un concept atât de profund cum este acela al mântuirii. Sper din toată inima să fie o metaforă, altfel suntem nenorociți ca națiune creștină.

Deasemenea dacă acestă titulatură nu este o metaforă, va trebui să găsim rapid o explicație sinceră la întrebarea cum anume va mântui un colos de betoane și mortar o întreagă națiune?

Salut reeditarea videoclipului si apariția unor noi personalități în cadrul acestuia în urma retragerii lui Grigore Leșe din acest act artistic, și îmi doresc ca asemenea forme de protest să se adreseze deasemnea corupției, politicii sau altor probleme sensibile din peisajul autohton.

Îl așez aici pentru voi cu rugămintea să îl ascultați și să îmi spuneți ceea ce credeți despre el.

 

 

Tags

Related Posts

Share This

De ce ador muzica de calitate?

De ce iubesc muzica?

De ce iubesc muzica?

Sunt un meloman prin definiție, ceea ce înseamnă că respir muzică nu doar ascult muzică.

Întotdeauna sunt impresionat de voci și de interpretări de excepție iar când ascult muzică, adeseori senzația de piele de găină mă înfășoară asemeni unui giulgiu catifelat.

Am visat să fac muzică de mic. Am visat să am propriul meu instrument muzical, cu care să încânt audiențe văzute sau nevăzute. Când l-am avut într-un final neașteptat, prețul pe care muzica mi l-a cerut să îl plătesc în drumul spre recunoașterea celor mulți mi s-a părut mult prea mare. Nu am fost dispus să investesc atât de mult timp încât să mă dedic muzicii în întregime.

Pentru că muzica, asemeni oricărei arte cere implicare, timp, devotament și investiție prețioasă de viață.

Astăzi îmi doresc să fi făcut din muzică un mod de a fi.

Știu că îmi vei spune că niciodată nu este prea târziu, și ai dreptate. Niciodată nu este prea târziu pentru ceva anume, pentru ceva ce consideri a fi valoros pentru tine.

Vreau să înregistrez câteva piese în perioada următoare și le voi împărtăși în exclusivitate cu voi, aici pe blog. Unele dintre ele au un puternic mesaj evanghelic. Altele vor fi simple declarații de dragoste și expresii ale încântării dedicate în fața măreției unui Dumnezeu unic.

Sunt conștient că voi, cititorii mei vă veți exprima opiniile vis-a-vis de sunet, text, mesaj și aranjament instrumental, dar sunt deschis către această posibilă experiență.

Muzica are puterea de a schimba stări sufletești, de a te înălța atunci când ai căzut, de a te motiva atunci când ești lipsit de setea de viață, și de a pune în valoare ceea ce are mai bun în sine un om.

De ce iubesc muzica? Într-un cuvânt simplu, pentru că este ceea ce este, și pentru că face ceea ce face.

Deasemenea vă iubesc și pe voi melomanilor pentru că îmi împărtășiți pe rețelele de socializare experiențele voastre cu muzica. Melodiile pe care le descoperiți voi sau le redescoperiți sunt o unealtă utilă sufletului meu, pentru că sunt încântat de ceea ce descopăr în voi prin muzica pe care o ascultați și căreia îi dați share.

La cât mai multă muzică bună, și la cât mai multă edificare sufletească prin intermediul ei.

Decizii strategice pentru viitorul tău

decizii

Decizii

Cu toţii luam decizii importante pentru viaţa noastră. Uneori o facem conştienţi, alteori nu.

Decidem în fiecare zi pentru detalii care par nesemnificative. De exemplu, decidem ce vom mânca, pe ce anume ne cheltuim banii, decidem cum ne administrăm relaţiile cu oamenii dragi, decidem cum să ne raportăm la situaţiile imprevizibile ale zilei.

Fie că realiăm, fie că nu, deciziile acestea mici ne influenţează viaţa, pe termen lung.

Întrebarea mea este însă, la ce te raportezi atunci când iei decizii? Te raportezi la un scop mai înalt pe care îl ai în minte, sau pur şi simplu la nevoile urgente şi importante pe care le ai în atenţie la momentul respectiv?

Mulţi dintre noi visăm la independenţa financiară (eu o fac consecvent), dar deciziile pe care le luăm în mod zilnic cu privire la banii noştri ne conduc mai degrabă către faliment cert.  Alteori visăm să avem relaţii de calitate cu copiii noştri, dar deciziile pe care le luăm zilnic cu privire la ei şi la noi îi transformă în rebeli alienaţi de noi.

Ce vreau să spun cu asta?

Deciziile noastre ar trebui să fie subordonate obiectivelor şi scopurilor noastre pe termen mediu şi lung. Mult prea des am luat decizii care au deservit o nevoie a momentului în detrimentul uneia care ar fi adus beneficii strategice pe termen lung.

Suntem prea ades tentaţi să luăm decizii sub asediul intereselor clipei, ale prezentului, ale momentului. Şi ajungem să fim frustraţi ori de câte ori privim înapoi să evaluăm progresele noastre, care sunt mici, insesizabile, asemenea înaintării unui melc strivit sub povara cochiliei sale. Cochiliile noastre dacă vreţi sunt alcătuite din totalitatea acelor decizii pe care le luăm fără să gândim, sau să medităm la binele celor din jurul nostru şi al nostru personal – pe termen lung.

Voi cum luaţi decizii? Şi cum vă afectează acestea parcursul? Trăiţi sub imperiul prezentului şi al clipei? Al urgentului şi neprevăzutului? Sau sunteţi atenţi la felul în care deciziile voastre produc impact asupra viitorului vostru mai îndepărtat?

Sfatul meu, este să continuaţi să investiţi în ceea ce vă face fericiţi pe termen mediu, lung şi foarte lung!

Tags

Related Posts

Share This