Parenting, Uncategorized

Cât de importantă este nevoia de recunoaștere?

Aprecierile sunt de folos fiecăruia dintre noi în egală măsură. Ne este drag să primim aprecierea unei persoane a cărei opinie contează pentru noi. Ne este drag să fim apreciați la justa noastră valoare, deoarece există în structura fiecăruia dintre noi nevoia de recunoaștere.

Nevoia de recunoaștere se manifestă prin setea de a fi apreciați.

Nu este necesar ca cineva să te perie zilnic. Este nevoie însă ca din când în când cineva să îți aducă aminte cât ești de important, cât ești de valoros, cât ești de iubit. Și nu oricum, ci necondiționat!

Uităm adeseori lucruri esențiale ca acestea deoarece tindem să plecăm urechea la formatarea societății în care trăim care ne spune că am putea fi importanți, valoroși, sau iubiți dacă și numai dacă punem preț pe regulile și dogmele ei. Adică dacă ne conformăm, dacă jucăm un rol și uităm cine suntem cu adevărat.

Nu vi s-a întâmplat să priviți lucrurile dintr-o perspectivă cu totul nouă când cineva v-a adresat un mesaj sincer de încurajare? Oare nu ați lucrat cu mai mult spor când ați înțeles că urmează să fiți promovați la serviciu? Nu v-ați dedicat cu mai multă determinare muncii dumneavoastră când ați auzit că următorul salariu va fi majorat cu un procent generos?

Toate aceste exemple de mai sus demonstrează că în fiecare dintre noi  există dorința ca cei de lângă noi să ne conștientizeze statutul de oameni speciali. Unici. Grozavi!

Totuși aceste exemple nu au de a face cu recunoașterea necondiționată, ci au de a face cu acel gen de recunoaștere care vine în urma a ceva ceea ce facem.

Recunoașterea după care tânjim însă cel mai tare, este cea care atestă ceea ce suntem, dincolo de performanțele noastre.

Recunoașterea care vine din partea partenerului, din partea copiilor, din partea familiei extinse, din partea prietenilor pentru care vei continua să însemni ceva deosebit de semnificativ indiferent cât de mult sau de puțin ai câștiga, indiferent cât de mult succes ai cunoscut sau nu încă, este recunoașterea autentică.

Dintr-o astfel de recunoaștere ne extragem seva și puterea de a ne continua drumul, indiferent cât de greu ne-ar fi.

Toate acestea enumerate mai sus însă nu au nici un sens dacă noi înșine nu vom fi învățat să ne autoapreciem. Dacă în ochii noștri nu ne vom fi consolidat  poziția de oameni care merităm tot ce este mai bun, pentru că dăruim tot ce au mai valoros, aprecierile celorlalți pot fi nenumărate. Setea noastră de recunoaștere nu va fi niciodată satisfăcută dacă nu ne recunoaștem valoarea și meritele noi înșine. Abia atunci când nu vom mai căuta cu insistență recunoașterea în afară, abia atunci vom primi aprecierile celorlalți în mod natural, ca pe o surpriză plăcută și nu ca pe o valoare fără de care viața noastră ar fi lipsită de sens.

Dacă te afli printre cei care simt acut nevoia de recunoaștere, îți recomand un exercițiu simplu de auto-recunoaștere înainte de toate: scrie pe o bucată de hârtie cele mai importante 5 calități ale tale, cele mai importante 5 realizări ale tale sau cele mai mari 5 performanțe realizate de tine. Scrie pe hârtie cu majuscule: ”SUNT O PERSOANĂ VALOROASĂ”, apoi pune hârtia la vedere (eventual pe un perete).

Dacă mai știi și alte metode de recunoaștere a valorii proprii, te invit să lași un comentariu mai jos și să descrii ce și cum a funcționat pentru tine.

 

Bebeluși și necunoscuți
Parenting

3 principii de bun-simț în interacțiunea dintre bebeluși și necunoscuți

Sunt dulci bebelușii. Atât de dulci că-ți vine să îi smotocești de dimineața devreme și până seara târziu. Realitatea aceasta nu o confirmă doar părinții și familia sau prietenii apropiați, ci în egală măsură necunoscuții.

Despre interacțiunea dintre bebeluși și necunoscuți iată câteva gânduri.

E suficient ca bebelușul să spună ceva în limbajul lui propriu, sau să se miște amuzant, remarcile de simpatie ale celor din imediata vecinătate nelăsându-se așteptate.

E suficient ca micuțul să facă o mișcare mai îndrăzneață, sau să acorde un zâmbet, că imediat va fi înconjurat de întreaga atenție a audienței.

Problema este însă că reacțiile necunoscuților sunt imprevizibile, și de cele mai multe ori nedorite. Sunt foarte puține persoanele educate în acest sens, care să îți ceară permisiunea să interacționeze cu copilul tău.

Pentru că nu te-ai simți confortabil să te trezești că un necunoscut atinge fața copilului tău, sau mai ciudat, să sărute mâna sau piciorusul bebelușului.

Nu te-ai simți confortabil, atât din pricina familiarității gestului cât și a chestiunilor legate de igienă personală. Nu vei știi niciodată cât de mult a respectat persoana în cauză regulile elementare de igienă, și ce a atins înainte de a-ți atinge copilul.

Astfel că, este bine să stabiliți câteva principii de bază pe care să le respectați întotdeauna, atunci când se crează contextul interacțiunii dintre copilul dumneavoastră și o persoană necunoscută.

  • Cel mai sănătos este ca nici o persoană necunoscută să nu vă atingă copilul. Nu vreau să fiu paranoic, dar probabilitatea ca persoanei respective să nu-i pese de faptul că nu este recent spălată pe mâini, spre exemplu, este destul de mare. Ce-i drept, vă veți lovi de dezamăgirea persoanei refuzate, dar sănătatea și confortul copilului dumneavoastră este primordială.
  • Alteori persoanele care interacționează cu bebelușul tău parcă intră în transă. Pentru ei parcă timpul se oprește, și ceasul stă pe loc.Nu le mai poți dezlipi de bebele tău, indiferent ce ai face. De aceea, avertizează-ți interlocutorul de la bun început că nu poți rămîne pe loc pentru multă vreme.
  • Stabilește de la bun început regula dialogului. Persoanelor necunoscute trebuie să li se permită exclusiv dialogul cu bebelușul deoarece aceasta este forma naturală de interacțiune interumană.

Bebelușul are propria sa personalitate, și chiar dacă este prietenos, și pentru el există persoane favorite și nesuferite. Încercați să observați reacțiile copilului la nivelul acesta de interacțiune, și grăbiți-vă să vă îndepărtați dacă simțiți că ceva nu este în ordine.

O altă formă de interacțiune la care trebuie mare grijă este cea dintre copiii mai mari și bebelușul dumneavoastră. Nu aveți cunoscuți cu copii mai mari care vă sufocă literalmente copilul, cu intenția de a-l ține în brațe și să se joace cu el ca și când ar fi o păpușă?

Cel mai sănătos lucru este să învățați să spuneți NU!

Nu știu cum sunteți dumneavoastră, dar eu când mă gândesc la ceea ce este mai bine pentru copilul meu, sunt gata să fac absolut orice. Nu este cazul să deveniți ultraprotectivi, dar în materie de necunoscuți este bine să stați în alertă. Iar celor apropiați, nu vă sfiiți să le administrați câte un refuz. De dragul dumneavoastră și al bebelușului, nu se vor supăra. Prea tare.

Părinte
Parenting

Decizia de a crește ca părinte de dragul copilului

Copiii cresc – este o afirmație adevărată. Cresc cu repeziciune, și privind la felul în care se dezvoltă ei, timpul parcă se comprimă. Mai mereu te regăsești în postura de părinte nepregătit să faci față schimbărilor care se petrec în ei. Atât în interior cât și la exterior.

Schimbările și noutatea în viața copiilor sunt elemente ce au un grad minim de predictibilitate. Poți intui schimbările dar nu le poți anticipa anvergura.

Poți iubi doar așa cum numai un părinte o poate face și, de dragul copilului tău, poți să te adaptezi la caracteristicile noutății în sine, însă numai dacă nu dezvolți o atitudine de om pasiv, resemnat. Și aceasta pentru că resemnarea nu aduce nimic bun cu sine. Nici pasivitatea.

Soluția este să crești și să înveți odată cu ei. Cineva spunea că începi să mori puțin câte puțin atunci când ai încetat să mai înveți. Când ai încetat să mai crești.

Consider că a învăța despre copilul tău și mai înainte de aceasta, de a-l cunoaște în profunzime, este o călătorie minunată care nu are sfârșit. Iar ceea ce descoperi despre și prin el are caracter de miracol. Dovedit.

Opinia mea este că în relația părinte-copil se naște o dilemă: cine crește de fapt? Răspunsul este simplu aici. Creștem împreună. Dacă regăsești dilema aceasta în analiza propriei vieți, sau răspunsul simplu enunțat, te invit să ne spui și nouă cum și în ce situație ai constatat că ai crescut alături de copilul tău.

Sunt situații în viață când, din pricina copilului tău, recurgi la schimbări majore în ceea ce privește mentalitatea. Mentalitatea sau filozofia de viață  poate deveni o barieră în calea cunoașterii copilului tău. Atunci este cazul să te adaptezi.

Copiii au harul acesta de a ridica întrebări al căror răspuns nu îl cunoaștem încă, pentru că noi înșine nu ne-am confruntat niciodată cu întrebarea respectivă. Nu am pus niciodată problema astfel, sau nu am privit niciodată problema din perspectiva copilului nostru.

Se spune că dacă nu ești în stare să traduci în cuvinte simple lucruri complicate, acele lucruri complicate pe care nu le poți explica, de fapt sunt concepte pe care nu le-ai înțeles niciodată suficient de bine. Practic un copil te provocă să te cunoști mai bine.

Un copil te solicită atât intelectual cât și emoțional și o face la modul inocent, fără să anticipeze că resursele tale sunt limitate. De fapt aceasta este realitatea. Suntem limitați. În special ca părinți. Îți trebuie o doză mare de curaj și de smerenie să recunoști că nu le știi pe toate, că ai încă mult de învățat, că nu ești perfect. Și ca să o poți face trebuie să fii deschis la minte.

Povesteam cu un viitor tătic și ajungeam împreună la concluzia că cel mai bun răspuns la întrebările copiilor este ”Dar tu ce crezi despre asta?”. Să îl ajuți să gândească, să îi oferi cadrul adecvat în care să își formeze convingerile, să îl corectezi cu răbdare, devotament și nesfârșită dragoste atunci când este cazul. Acesta este, poate, cel mai adecvat și cel mai puțin practicat mod de a ajuta un copil să gândească în loc să preia răspunsuri ”de-a gata”, să capete încredere în propriile raționamente, în loc să caute validare și aprobare în exterior la tot pasul.

Pentru a înțelege mecanismul gândirii unui copil, este nevoie să te transpui în pielea lui, să te implici în jocurile lui și să citești mult pe teme de parenting. Vei renunța astfel la prejudecăți când vei afla, printre altele, că nu există ”copil rău” și că, atunci când acesta refuză să-ți urmeze sfaturile, o face din considerente pur afective, pentru că în mintea lui nu sunt încă formate conceptele de ”bine” și ”rău” și nici ideea de ”cauză-efect”; copilul, așadar, nu se gândește la implicațiile propriului comportament asupra altora sau asupra lui însuși. Este nevoie de mult tact și răbdare, pentru a-l ajuta pe micuț să înțeleagă aceste lucruri complexe și de disponibilitatea de a învăța continuu.

 

 

 

Ghid practic pentru mare și bebeluși
Parenting

Ghid practic despre mare și bebeluși

 

Există un flux impresionant de bebeluși pe litoralul românesc. Bebelușii te invadează din toate părțile la mare. În marsupii, în cărucioare, pe umeri sau mai simplu în brațele părinților, bebelușii nu stau locului și se aventurează spre lumina binefăcătoare a soarelui, spre briza și nisipul mării.

După cum ați ghicit, și noi am purces cu bebelușul nostru spre mare. O aventură pe care noi ca părinți am savurat-o la maxim. Alături de puiul nostru.

Sunt câteva lucruri de care trebuie să țineți cont pentru a avea o vacanță reușită alături de bebelușul vostru.

1. Faceți un research despre litoralul românesc

Încearcați să vă orientați spre stațiuni mai liniștite, care să fie accesibile ca locație și costuri și spre resorturi sau hoteluri ”baby friendly” sau prietenoase cu bebelușii. Când spun baby friendly mă refer la rampe de acces cu căruciorul copilului, la lifturi în cazul în care nu optați pentru cazare la parter, la accesul neîngrădit la facilități și spații de joacă și de ce nu, la plajă. Trebuie ținut seama de aspectul ”liniștit al stațiunii” și de locația hotelului ca nu cumva la ora când bebele trebuie să doarmă, vecinii să dea un party, sau DJ-ul din clubul de vis-a-vis să își înceapă reprezentația.

2. Rezervările trebuie făcute din timp

Am ales să facem rezervările pe un site specializat cu mai mult de o lună de zile înainte de sejurul propriu-zis deoarece fiind în plin sezon, hotelurile sunt pline până la refuz.

3. Călătoria

Ca să ajungem la malul mării, am ales varianta tren.

Dacă mergeți cu trenul și aveți un cărucior de bebe adaptat la nevoile călătoriei, unul rabatabil, asigurați-vă că designul vagonului permite instalarea fără probleme a căruciorului astfel încât bebelușul să aibă și alternativa de a sta în căruț pe perioada călătoriei, într-o poziție cât mai confortabilă.

Trenurile tip Săgeata Albastră sau Hyperion permit instalarea pe culoar a căruciorului, fără a deranja substanțial pe ceilalți călători. În general oamenii sunt foarte înțelegători când vine vorba de a acorda confortul necesar unui bebeluș dar indiferent cât de binevoitori ar fi, trebuie reținut că acele compartimentări clasice ale vagoanelor exclud posibilitatea folosirii căruciorului.

Într-un asemenea caz bebele va trebui ținut fie în brațe, fie în marsupiu, chestiune dificilă dacă durata călătoriei însumează mai mult de trei ore.

Asigurați-vă că aceste trenuri sunt dotate cu aer condiționat. La sosirea spre mare, în apropiere de Fetești, instalația de aer condiționat a trenului cu care am călătorit  s-a defectat, iar ventilația s-a transformat într-un coșmar preț de aproximativ o oră timp cât a durat remedierea problemei, aerul devenind aproape irespirabil.

Iată în final două aspecte practice extrem de importante:

Plaja să fie cât mai aproape de resortul în care vă cazați.

Cum este normal, bebelușii au nevoie de hrană lichidă. Adică de lăptic. În cazul în care nu v-ați cărat după voi cu un recipient care să mențină lăpticul la o temperatură normală, să țineți un recipient de lăptic pe plajă este riscant. Laptele se poate altera din cauza căldurii, motiv pentru care ar trebui ca unul dintre părinți să poată da fuga la hotel pentru a prepara un biberon de lapte proaspăt.

Nu uitați crema de protecție a bebelușului.

Este important de știut că pielea bebelușului se arde mult mai repede decât pielea adultului, chiar dacă este expus la ultraviolete în intervalul de timp recomandat de pediatrii, adică între orele șapte și unsprezece dimineața și cinci până la șapte seara. O cremă cu factor de protecție peste cincizeci ar trebui aplicată la un un interval de două ore, pe pielea fină de bebeluș.

Indiferent cât de tare ați dori să vă distrați la mare, țineți cont de faptul că sunteți în primul rând părinți și că siguranța și confortul bebelușului vostru primează.

Vacanță plăcută pentru voi și bebeluși!

Dacă doriți să adăugați și alte  chestiuni importante pentru bebeluși, nu vă sfiiți să adăugați un comentariu.

 

 

 

Rolul vital al ambilor părinți în viața copilului
Parenting

Rolul vital al ambilor părinți în viața copilului

Rolul de părinte este o artă, necesită învățare și formare continuă și are la bază înțelegerea marii responsabilități fată de micuț din momentul concepției acestuia.

Încă din timpul vieții intrauterine, copilul percepe prezența ambilor părinți: mai întâi le aude vocile, le simte atingerea prin burtica mamei, într-un cuvânt, primește căldura afectivă a acestora care îl ajută să se dezvolte armonios.

Prezența și implicarea părinților în viața micuțului este vitală și în primii ani de viață, dar și mai târziu, în timpul școlarității și la adolescență.

Dacă mama reprezintă pentru copil satisfacerea nevoilor primare (iubire necondiționată, calm, căldură, hrană), tatăl oferă stabilitate și siguranță. De relația cu tatăl depinde și încrederea copilului în forțele proprii, el fiind cel care favorizează autonomia copilului, ruperea ”cordonului ombilical”- legătura strânsă a copilului cu mama.

Extrem de importantă pentru copil este relația dintre părinții săi, tipul de imagine al acestora unul față de celălalt. De exemplu, felul cum se raportează mama la tată va constitui baza atitudinii copilului față de autoritate în general, iar aceasta se va perpetua până la maturitate. Tot tatăl este cel care clădește curajul copilului și abilitatea de a socializa, precum și echilibrul afectiv al acestuia. Specialiștii au constatat că cei mai predispuși la depresie sunt copii care au crescut cu un tată absent sau fără tată.

Pe de altă parte, în familie se pun bazele educației unui copil, încă din primii ani de viață. Câteva greșeli în educația copilului îi vor afecta dezvoltarea pe termen lung, mai ales dacă ele sunt repetate ca tipar de viață: permisivitatea excesivă sau răsfățul duc la formarea unui caracter capricios și la nerecunoașterea autorității, iar manifestarea excesivă a autorității și utilizarea predilectă a pedepselor corporale duc la formarea unui adult cu accese de rebeliune sau extrem de supus și lipsit de încredere în forțele proprii.

Iată principiile adleriene pe care psihologii le consideră benefice în creșterea și educarea copiilor:

  • zidirea respectului reciproc părinte-copil;
  • încurajarea copilului;
  • oferirea sentimentului de siguranță;
  • stabilirea de consecințe logice și naturale (recompensa și pedeapsa) față de comportamentul copilului;
  • concordanță între vorbe și fapte;
  • atenție pozitivă acordată copilului (încurajări, lauda față de comportamentul pozitiv);
  • oferirea de modele pentru soluționarea conflictelor cu alți copii;
  • evitarea răsfățului și a neglijării;
  • înțelegerea scopurilor și a motivelor de acțiune ale copilului;
  • evitarea accentuării greșelilor copilului;
  • stabilirea de întruniri și ritualuri de familie;
  • petrecerea unui timp de amuzament împreună cu părinții.

Cel mai important dar pe care îl poți oferi copilului tău este iubirea: afecțiunea autentică va favoriza dezvoltarea armonioasă a copilului din toate punctele de vedere: fizic, intelectual, emoțional și spiritual. Cu cât ”rezervorul” de iubire al copilului este mai plin, cu atât acesta are șanse mai mari de a deveni un adult sănătos și perfect funcțional, într-un cuvânt, un om de succes.