Guest Post Ovidiu Olaru - Succes sau fericire?
Guest Post

Guest Post Ovidiu Olaru – Succes sau fericire?

Salutare tuturor,

 

Astăzi îl avem ca invitat la tastatură pe Ovidiu Olaru în calitate de oaspete. Ovidiu este din Timișoara și este fondator al Timisoara.biz un website excelent pe care vi-l recomand ori de câte ori călătoriți în Timișoara, sau dacă sunteți timișoreni cu acte în regulă  –  să îl accesați pentru a afla cam tot ce se petrece în orașul vostru.

Îi spunem bun venit și îl lăsăm să-și aștearnă crâmpeie de suflet pe paginile blogului danpatru.ro într-un guest post scris autentic.
Succes sau fericire? Mulți se grăbesc să asocieze succesul cu fericirea.

Cu toții avem vise și ne dorim să ajungem departe, crezând că în acest fel o să fim fericiți. De cele mai multe ori visele nu devin realitate, fiind nevoie de multă răbdare, înțelepciune și alte resurse pentru a ajunge pe cele mai înalte culmi.

Nu trebuie să ne pierdem speranța, trebuie să fim pregătiți să depășim eșecul, să învățăm din greșelile noastre, să devenim mai puternici.

Trebuie să ne zbatem ca niște pești pe uscat, să luptăm pentru ceea ce ne dorim să realizăm, dar să nu uităm să ne bucurăm de frumusețile ce ne înconjoară.
Fericirea stă în lucruri mărunte, se regăsește în sufletul nostru.

Nu trebuie să ne mulțumim cu puțin, nici să ne dorim prea mult. Nu trebuie să ne oprim să iubim tot ce ne înconjoară.

Atunci când nu suntem prea lacomi în a obține succesul, avem șanse mari să ajungem unde ne-am
propus. Ceea ce ne dorim prea mult, adeseori nu obținem.

Nu trebuie să avem prea multe pentru a fi fericiți.

Fiecare om are momentele lui de fericire, momentele lui de succes. În orice lucru rău trebuie să căutăm și partea cea bună.

Viața este frumoasă atunci când nu uiți să zâmbești și chiar dacă ești la pământ. Ascultă-i pe cei din jurul tău dar nu-i lăsa să te conducă.

Bucură-te că poți să faci ceea ce-ți place și nu te opri din drumul tău!

Guest Post

Cerul înstelat de deasupra mea şi legea morală din mine

„Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine.”
Când Immanuel Kant afirma faptul că sunt două lucruri care îi umplu sufletul cu o mereu nouă şi crescândă admiraţie (cerul înstelat şi legea morală) am impresia că se referea la realitate, mai exact, la ceea ce este cu adevărat real, dincolo de orice iluzie trecătoare şi perisabilă.  Pe de o parte, realitatea în  transcendenţa ei, ceea ce abia intuim şi mai presus de om (cerul înstelat) şi realitatea în imanenţa ei, acel aspect constant conţinut în om şi generat de propria „lui” conştiinţă (legea morală).
Se vorbeşte adesea despre oameni care au sau nu conştiinţă la fel cum se consideră faptul că oamenii au suflet sau iubire, asta pentru că limbajul nostru este la fel ca noi, preponderent egocentric. Totuşi, în realitate, conştiinţa nu este ceva ce deţinem, ci acel aspect imuabil din om, acea scânteie divină care ne deţine. Noi (sau mai bine spus, aspectele noastre inferioare) suntem ai conştiinţei iar nu conştiinţa a noastră.
Legea morală este  conştiinţa în acţiune, călcarea de lege sau pervertirea legii este egoul în acţiune, acel eu mic ce se consideră separat şi mai presus de toţi.
În ce priveşte egoul, Einstein avea o vorbă: cu cât  cunoaşterea este mai mare, cu atât egoul este mai mic şi cu cât cunoaşterea este mai mică cu atât egoul este mai mare. Acest lucru l-a descoperit şi Socrate în momentul în care a afirmat că tot ce ştie e că nu ştie nimic şi nici asta nu ştie bine. Şi Socrate este unul dintre cei mai mari gânditori ai Antichităţii.
Mărimea egoului este invers proporţională cu mărimea sufletului. Referitor la asta Grigore Moisil avea o vorbă: „Oamenii mari nu s-au considerat niciodată mari, oamenii mici nu s-au considerat niciodată mici.” De ce? Pentru că oamenii mici au un ego mare iar oamenii cu adevărat mari au un ego mic. E simplu. Am divagat un pic pe seama egoului pentru că acest aspect al personalităţii noastre este singurul care se opune conştiinţei şi implicit practicării moralităţii.
Când vorbim de legea morală ne putem uşor referi la etica despre care vorbesc toate religiile lumii, inclusiv budismul, dacă ne referim la el ca la o religie.
Cam ce ar conţine legea morală?
Respectul faţă de viaţă sub toate formele ei (să nu ucizi), adevărul (Să nu minţi), onestitatea, care include cumva şi adevărul (să nu furi, să nu comiţi adulter…..). Ar urma moderaţia, echilibrul (Să nu fii desfrânat). Moderaţia a descoperit-o şi Buddha în timpul ascezei sale duse la extremă când a înţeles că o coardă prea întinsă se poate rupe iar o coardă prea slabă nu poate cânta. Gurmandismul, de pildă, este opusul moderaţiei. Orice exagerare este opusul moderaţiei, fie în sens negativ, fie în sens pozitiv.
Iisus a simplificat toate aceste reguli contrăgându-le în una singură: iubirea. Mai exact, să-l iubim pe Dumnezeu, să ne iubim aproapele şi să ne iubim pe noi înşine. Când iubirea este reală, autentică şi nu se confundă cu egoismul şi posesivitatea tot ceea ce facem este moral. De aceea sfântul Augustin spunea: „Iubeşte-l pe Dumnezeu şi fă  ce vrei”.
Cea mai simplă şi cea mai eficientă definiţie a moralităţii ne-a lăsat-o tot Iisus: „ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” pentru că, să nu ne înşelăm singuri, „ceea ce seamănă omul, aceea va şi culege”. Însăşi înţelepciunea populară afirmă acelaşi lucru în termeni negativi: „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. De ce? Din acelaşi motiv: pentru că ceea ce facem altora inconştient ne facem nouă înşine. Nu pot să nu remarc faptul că aceste afirmaţii pun omul într-o stare de conştientizare şi empatie, îl „obligă” cumva să se pună în locul celuilalt şi să se întrebe: cum m-aş simţi eu dacă aş fi tratat aşa cum îi tratez pe ceilalţi?
Totuşi, cum ne dăm seama dacă legile morale au într-adevăr valoare absolută sau sunt doar nişte convenţii umane scornite de cei care le încalcă pentru a putea manipula mulţimea?
Dacă stau bine să mă gândesc unui hoţ nu i-ar plăcea să fie furat. Ar fi mai puţin realizat sau poate chiar ar ieşi în pierdere. Niciunui mincinos nu i-ar plăcea să fie minţit, cu atât mai puţin unui criminal să fie ucis.
În aceste aspecte tot Kant ne elucidează.  În „Critica raţiunii practice” el explică faptul că legea morală produce armonie în univers iar încălcarea ei autodistrugere şi haos. Dacă luăm oricare dintre legile mai sus enumerate şi le generalizăm realizăm faptul că acestea produc armonie în univers, sunt deci constructive iar opusul lor dizarmonie, cu alte cuvinte, sunt distructive. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar minţi? Nimeni nu ar mai cunoaşte adevărul. Am intra probabil in colaps,  nu ar mai exista un dram de încredere între oameni şi nici comunicare. Dar dacă toată lumea ar spune adevărul? Am asista la extincţia clasei politicienilor? :) Adevărul e că dacă toată lumea ar spune adevărul, oricât de dureros ar fi, relaţiile interumane s-ar îmbunătăţi considerabil.
La fel. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar ucide? Probabil că în câteva decenii am asista la extincţia speciei umane şi a celorlalte specii. Dar dacă nimeni nu ar mai ucide? Unii probabil ar spune că ne-am înmulţii prea mult şi am secătui resursele planetei, pe scurt tot extincţie, dar lucrurile nu stau deloc aşa. Dumnezeu nu dă cu zarul. Venirea sufletelor care experimentează viaţa terestră nu este nici aleatoare nici ieşită de sub control.
Nu cred că mai este nevoie să întreb ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar fi oneşti cu ei înşişi şi cu semenii lor. Sau ce s-ar întâmpla dacă am reuşi cu toţii să iubim? Deja am vorbi despre o societate ideală în deplină armonie cu universul. Dacă ne-am imagina o căruţă cu patru roţi, dintre care trei perfect rotunde şi una pătrată, umanitatea, la stadiul de evoluţie la care se află, este tocmai acea roată pătrată. Chiar dacă toate celelalte roţi sunt funcţionale căruţa nu se poate urni din loc. Are o roată pătrată. Drumul de la pătrat la cerc este extrem de anevoios. Trece prin pentagon, hexagon, heptagon, octagon şi tot aşa până pătratul capătă atât de multe laturi încât fiecare latură devine efectiv un punct. În momentul de faţă, oamenii, prin felul lor de viaţă sunt în disonanţă cu universul care ne conţine întocmai ca o rotiţă stricată într-un mecanism perfect.
Pe de altă parte legea morală a constituit baza tuturor sistemelor legislative din toate timpurile şi din toate contextele sociale cunoscute de istorie. Avem pe de o parte o etică atemporală iar pe de altă parte diverse exprimări ale acesteia în diverse contexte socio-temporale. Partea interesantă în toată povestea asta este faptul că aceste societăţi nu puteau comunica foarte bine între ele şi, prin urmare, nici nu puteau prelua informaţii unele de la altele. Între sistemul legislativ iudaic iniţiat de Moise şi Codul lui Hammurabi nu există deosebiri de esenţă ci doar de formă iar Moise a fost iniţiat în Egipt, nu în Babilon. Mai târziu China cunoaşte etica promovată de Confucius. Înclin să cred că toate aceste asemănări de paradigme nu se bazează pe interacţiuni culturale ci manifestarea plenară a conştiinţei în toţi aceşti lideri.
Toate aceste argumente mă duc la concluzia, conform căreia, legea morală reprezintă o manifestare a conştiinţei umane din toate timpurile şi toate locurile. Ea nu este scornirea unei elite care o încalcă constant doar din dorinţa de a manipula turma.
De ce este importantă respectarea legii morale? 
În primul rând pentru că atunci când vorbim despre moralitate vorbim despre adevăruri imuabile cu caracter universal sau universalii iar respectarea lor conferă Universului ordinea şi armonia necesare convieţuirii.
În al doilea rând pentru că acţiunile noastre, aşa cum am afirmat mai sus, au un efect de bumerang, se întorc în timp împotriva noastră. Altfel spus, viaţa are un caracter compensator. Sub o formă sau alta primim ceea ce dăruim. Un om imoral este în esenţă sado-masochist pentru că îi răneşte pe ceilalţi şi pe sine însuşi.
În al treilea rând pentru că ne ajută să ne creăm contexte din ce în ce mai favorabile dezvoltării noastre dacă ne gândim la legea rezonanţei sau a atracţiei universale. În limbaj popular, cine se aseamănă se adună. Un om care, de pildă, începe să fie onest, treptat se va autoexclude din cercurile vicioase pentru că nu mai rezonează cu ele şi, chiar dacă nu se va autoexclude, orice sistem corupt îl va „regurgita”. Iar când unele legături se destramă, altele noi, mai potrivite, se încheagă.
Ce-aş mai putea spune la final? Ştiţi care este culmea eticii? Poate vă aşteptaţi la un banc dar departe de mine această intenţie. Am să răspund la această întrebare parafrazându-l tot pe Iisus: culmea eticii este să facem bine celor ce ne fac rău, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să iubim pe cei ce ne urăsc şi aşa mai departe. La prima vedere pare o absurditate, dar practicând acest fel de a fi ne facem în primul rând bine nouă înşine prin faptul că nu ne mai lăsăm consumaţi de negativitate iar pe de altă parte le facem bine semenilor prin faptul că nu mai perpetuăm negativitatea. Legea talionului este demult expirată. „An Eye for an Eye Will Make the Whole World Blind.”
Acest articol aparţine lui Florin Mangu. Alte articole scrise de Florin le puteţi găsi pe blogul său rotitacuzimti.blogspot.com
Diversificare
Guest Post

Dificultățile hrănirii diversificate la bebeluși

Ca proaspătă mămică, probabil că te confrunți cu tot felul de dileme legate de îngrijirea bebelușului tău, mai ales dacă este primul copil. Același lucru am pățit și eu, iar prin acest articol doresc să vin în ajutor celor care au întrebări legate în mod special de alimentația bebelușului – capitolul cel mai dificil din prima perioadă a vieții unui copil, după părerea mea.

De ce? pentru că, cel mai adesea, informațiile ”din cărți” și schemele de diversificare par insuficiente atunci când ne confruntăm cu probleme concrete.

Este bine știut faptul că diversificarea alimentației la bebeluși trebuie să înceapă în jurul vârtsei de 6 luni, atunci când acesta este alimentat exclusiv la sân sau în jurul vârstei de 5 luni când bebelușul este alimentat artificial. Situațiile particulare trebuie discutate cu medicul pediatru și nu fac subiectul articolului de astăzi.

Cu toate acestea, indiferent de vârstă, există câteva indicii clare care vă vor arăta că micuțul este pregătit pentru diversificare: și-a dublat greuatea de la naștere, poate sta în șezut sprijinit pe o pernă, arată interes pentru hrana pe care o consumați dumneavoastră, și-a pierdut reflexul de subt al limbii și este pregătit pentru mestecat (”ronțăie” diverse jucării).

Așadar, pornind de la această regulă, vă voi împărtățși câteva trucuri simple atunci când îmtâmpinați dificultăți în introducerea unui nou aliment.

Înainte de toate, este necesar să introduceți fiecare aliment nou la interval de 4 zile (regula celor 4 zile) pentru a observa eventualele alergii (pot apărea pete roșii pe piele, accentuarea secreției nazale etc.). În această situație, este obligatoriu să încetați administrarea produsului respectiv și să cereți sfatul medicului pentru a vă asigura că este vorba despre o alergie și nu despre o altă afecțiune.

Pentru pregătirea bebelușului, înmuiați degetul arătător (curățat în prealabil) în preparatul cel nou și verificați reacția micuțului: dă semne că este dornic de mai mult sau se strâmbă și întoarce capul? Dacă acceptă noul preparat, începeți cu cantități mici (1-2 lingurițe), crescând progresiv cantitatea. Completați masa cu lapte de sân sau lapte praf până când ajuneți să înlocuiți complet masa respectivă cu hrană diversificată.

Dacă micuțul se strâmbă și pare să nu accepte un produs nou, nu vă speriați, este normal să reacționeze astfel până se obișnuiește cu gustul și textura. Reveniți mai târziu, când copilului îi este foame, înainte de administrarea biberonului.

O altă variantă ar fi amestecarea noului produs cu puțin lapte matern sau lapte praf. Folosiți întotdeauna lingurița, când vine vorba de hrana diversificată și folosiți piureuri moi, pe care bebelușul le poate înghiți ca atare. Chiar dacă i-au apărut deja primii dințișori, el nu este pregătit să mestece alimentele.

O altă metodă prin care puteți atrage interesul bebelușului către alimentația diversificată este să-i oferiți și lui o linguriță pe care s-o țină în mână, pentru a căpăta sentimentul participării la actul hrănirii.

După cerealele de orez (fără gluten, îmbogățite cu fier și vitamine) care se pot adăuga în biberonul cu lapte încă de la vârsta de  4 luni, inroduceți în alimentația sugarului fructe și legume și abia după vârsta de 7 luni adăugați brânză de vaci, iaurt, gălbenuș de ou fiert tare și carne de vită sau pui.

Să creștem mari, frumoși, sănătoși și inteligenți!

 

Daniela Pătru

Influenţa pozitivă a oamenilor negativişti
Guest Post

Influenţa pozitivă a oamenilor negativişti

Înainte de toate încep prin a afirma faptul că oameni exclusiv negativi sau exclusiv pozitivi nu există, la fel cum negativul şi pozitivul nu sunt două categorii complet separate şi antagonice. Există oameni care au înclinaţie spre negativ cu o gândire şi o simţire preponderent negativiste şi invers. Mintea noastră analitică operează în termeni de „bine” şi „rău”, „frumos” şi „urât”, „mic” şi „mare”, şi aşa mai departe.

Totuşi, dacă arunci o privire de ansamblu, toţi aceşti termeni trebuie raportaţi la ceva. De exemplu, pentru un prădător e bine să ucizi iar pentru om este rău, omul este mare, raportat la un organism unicelular, dar extrem de mic în raport cu Universul, sau ceea ce percepem din el. Pentru un urangutan, femela păroasă este frumoasă, chiar sexi iar pentru om, femeia neepilată, o grozăvie. Ar fi mult mai bine dacă am reuşi să gândim în termeni de inferior şi superior şi să vedem totul ca pe o progresie decât ca ceva dogmatizat şi bătut în cuie.

În funcţie de nivelul de conştiinţă al fiecăruia, binele şi răul se schimbă, dar pentru a uşura receptarea acestui mesaj şi a nu ne pierde în filosofii, vom vorbi în continuare în termeni de „bine” şi „rău”, „negativ” şi „pozitiv”.

Începusem, cu ceva vreme în urmă, să mă gândesc la faptul că în viaţa mea există oameni negativişti de care nu reuşesc să scap. Cei mai mulţi dintre ei îi găseam la locul muncă. Genul de oameni atât de concentraţi pe greşelile altora încât ale lor deveneau practic inexistente, atât de acuzatori încât trăiau iluzia propriei perfecţiuni.

Ştiam sigur că nu rezonez cu astfel de oameni şi cu toate astea trăiam în mijlocul lor. Cumva ceea ce se întâmpla în viaţa mea sfida cu desăvârşire legea atracţiei. Pe urmă mi-am amintit de Socrate, Xantipa şi oamenii care îl dispreţuiau din cauza argumentării lui, de Iisus şi cel ce l-a trădat, de sfinţii martirizaţi, de povestea lui Iov, de intelectualii, preoţii şi pastorii din  centrele de reeducare comuniste şi aşa mai departe. Niciunul dintre aceşti oameni nu au făcut nimic ca să atragă nenorocirea în viaţa lor şi cu toate astea au avut parte din belşug de ea.  Atunci am înţeles faptul că trebuie să existe un beneficiu din interacţiunea cu oamenii negativişti şi cu evenimentele nefavorabile.

Pentru exemplificare am să aleg povestea lui Socrate. Diogene Laertios povesteşte despre Socrate faptul că, din cauza argumentării lui vehemente, oamenii îi aplicau diverse pedepse corporale, la care Socrate nu reacţiona. Avea, în schimb, obiceiul să spună: „Dacă un măgar m-ar lovi cu copita l-aş da în judecată?”. De asemenea era căsătorit cu o femeie extrem de aspră. Când unul dintre discipolii săi afirmă faptul că ţipetele Xantipei erau de nesuferit, el spune că s-a obişnuit cu ele aşa cum te obişnuieşti cu o roată care scârţâie într-una. Cea mai elocventă imagine din viaţa lui Socrate este dată de momentul în care a fost osândit la moarte de către atenieni iar Xantipa se lamentează spunându-i că moare nevinovat. Replica memorabilă a filosofului este următoarea: „Ai fi preferat să mor vinovat?”

Ce a câştigat Socrate din toată interacţiunea cu oamenii negativişti? Care este dar beneficiul pe care îl avem din interacţiunea cu negativul?

În primul rând negativul, în egală măsură ca pozitivul, facilitează dezvoltarea, evoluţia noastră. Sunt două feluri de fiinţe care te ajută să urci. Cele care îţi întind o mână de ajutor şi cele care îţi stau în cale. Ce ar fi viteza fără forţa de frecare? În timpul deplasării forța de frecare are sens opus mișcării adică încetinește mișcarea. Cu cât frecarea e mai mică cu atât viteza este mai mare. Totuşi, daca frecarea ar lipsi cu desăvârşire mişcarea ar fi haotică. Există un rău necesar în toate. E uşor să fi bun între oameni buni. Oricine poate face asta. E uşor să ai pace printre „îngeri”. Dar să-ţi păstrezi calmul în mijlocul furtunii, să fii integru acolo unde integritatea nu e preţuită, asta valorează cel mai mult. Se spune că un că un călugăr îl întreabă pe stareţul mănăstirii: „Ce ne mai facem noi, părinte, cu dracu ăsta care ne tot ispiteşte?” La care stareţul răspunde: „Dar ce ne facem fără el, cum ne mai mântuim?”

În al doilea rând duce la o mai bună cunoaştere de sine. Carl Jung considera că „orice ne irită la alţii poate conduce la înţelegerea de sine.” Un exerciţiu bun de introspecţie ar fi să-i considerăm pe ceilalţi oglinzile noastre. Tot ceea ce nu ne place să vedem în exterior există şi în noi, altminteri nu am avea cum să recunoaştem acel aspect. Dacă am avea numai iubire în suflet nu ne-ar deranja, să spunem, agresivitatea şi nu ne-am dori să o pedepsim în ceilalţi. De ce? Pentru că acest aspect nu există în noi, iar, de pe palierul iubirii, oamenii agresivi sunt deopotrivă victime şi călăi. Victime negativului care-i devorează din interior şi călăi pentru cei asupra cărora îşi revarsă negativitatea.

În al treilea rând negativitatea celor din jur conduce la un mai bun control emoţional. Aristotel, în Etica nicomahică, considera că este uşor să te mânii, dar să te mânii atunci când trebuie, cât trebuie, când trebuie, este lucru mare. De regulă o persoană mânioasă trezeşte în noi mânia şi, în naivitatea noastră, credem că putem opri mânia cu mânie. Dar acest comportament nu duce decât la şi mai multă mânie. Poate că nu se manifestă chiar în acel moment pentru că ne-am obişnuit să reprimăm emoţii şi stări, dar cândva se va manifesta. Războiul pentru pace este o iluzie.

Nu ştiu ce aş mai putea scrie despre negativitate. Ca un sfat: nu căutaţi compania oamenilor negativişti decât dacă sunteţi masochişti, chiar dacă aceasta vine cu unele beneficii. Astfel de oameni vor veni singuri în viaţa voastră, aşa cum vin obstacolele în calea celor care urcă pe un drum de munte. Căutaţi compania acelor oameni, care, prin comportamentul lor, scot la suprafaţă tot ce e mai frumos în voi, hrăniţi partea luminoasă a fiinţei voastre şi nu fugiţi de provocările negativului.

Florin Mangu