Despre trecut, identitate și perspective eterne

Cu toții suntem purtători de trecut împovărător. Suntem prinși în mrejile trecutului asemenea unui ataș de motocicleta aceea de stil vechi, de ceea ce a fost odată.

Trecutul poate fi asemănat cu balastul de care e musai să te lepezi pentru a te înălța.

Trecutul are o însușire aparte. Te ține departe de prezent, și cu atât mai departe de viitor, de perspectivele eterne. Trecutul este o nemiloasă carceră pentru suflet, o haită care hărțuiește constant și consecvent.

Trecutul lasă o amprentă consistentă asupra identității noastre, și prezența lui în conștiința noastră ne paralizează gesturile, mimica, naturalețea. Nu suntem noi când identitatea noastră este definită de umbrele trecutului.

Din trecut vei încerca să evadezi. Dar fuga de trecut nu e evadare, ci amăgire. Trecutul nu poate fi driblat. Evenimentele trecutului, trădările, vinovăția, falimentele, depresiile și noianul de sentimente obscure, ne mumifică, ne încărunțesc, ne anesteziază.

Pasiunea pentru viața de acum și pentru viața viitoare lipsește.

Remediul? Schimbarea de focalizare. În ce dimensiune alegi să trăiești? În dimensiunea macabră a unui trecut nenorocit? Trăiește în lumină!

Nu ești chemat să trăiești în trecut. Ești chemat să trăiești în prezent, în marș victorios spre viitor.

E greu să ne delimităm de ceea ce am făcut în trecutul nostru, pentru că noi ne identificăm mai lesne cu ce facem, nu cu cine suntem.

Întrebarea corect pusă este nu ce am făcut, ci cine sunt eu cu adevărat.

Scripturile ne direcționează gândul spre o identitate nouă în Cristos, o identitate care subjugă orice încercare a trecutului de a te îngenunchea, de a te face una cu el. Scripturile au rol eliberator, vindecător, integrator.

Chiar dacă uneori vocea trecutului te mai bântuie, asumă-ți trecutul. Nu îl nega, pentru că negarea nu este de nici un folos.  Nu fugi de trecut, întrucât oriunde te vei duce, acolo va fi și el. Dacă mai poți îndrepta ceva, îndreaptă. Dacă nu, cere iertare Celui de Sus, și iartă-te pe tine însuți.

Procesul de vindecare nu cunoaște scurtături.

 

Teoria sinelui oglindit

Un titlu impresionant așa-i? Teoria sinelui oglindit afirmă că devii ceea ce ești în ochii celei mai importante persoane din viața ta.

V-am dezvăluit ce spune această teorie, pentru că vreau să povestesc mai multe despre ea. Teoria aceasta poate juca un rol important în parcursul tău, în evoluția ta.

Mă întrebam mai deunăzi de ce sar așa ca ars când cineva îmi spune o vorbă mai grea? De ce sunt așa de afectat, atât de tulburat… de ce mă simt atât de ofensat și jignit? Interesant este că nu mă afectează în aceeași măsură vorbele grele pe care le aud, sau remarcile nepoliticoase.

Depinde foarte mult de cine le spune.

Orgoliul meu ”se turează” până la limita superioară atunci când sunt nedreptățit. Dar am observat că ”turația” variază considerabil în funcție de importanța pe care i-o atribui celui ce face remarca nepotrivită.

Ce bine mă simt când apropiații mei îmi recunosc reușitele și în ce prăpastie mă regăsesc când aceștia critică slăbiciunile mele. De ce? Pentru că ei contează pentru mine. Sunt copleșit de valoarea opiniilor lor pentru că le-am permis să aibă un cuvânt greu și consistent asupra identității mele.

Nevoia de validare există  și ea își cere drepturile constant și consistent.

Conform acestei teorii a sinelui oglindit, devine crucial cui anume îi oferi rolul de persoană importantă. Unii avem tendința să oferim roluri de VIP multora dintre cei ce ne înconjoară. Și atunci încercăm să le facem pe plac tuturor, desconsiderînd o parte importantă din ceea ce suntem.

Alții, rezervă etichetele de VIP unui cerc restrâns de persoane, și atunci își îndreaptă atenția către un grup pe care îl consideră elită. Și de acolo primesc validare.

Care este soluția atunci? Să desconsideri opiniile tuturor? Să nu le consideri definitorii pentru tine?

Fiecare dintre noi avem o piramidă, un piedestal pe care așezăm oamenii de lângă noi. Unii dintre noi ne așezăm copiii acolo. Alții ne așezăm soțiile sau soții. Alții ne așezăm părinții sau frații. Alții șefii în mâna cărora zăbovesc statele noastre de plată.

Un caz inedit este apostolul Ioan care atunci când face afirmație despre sine nu scrie  că este autor a unei evanghelii și a câtorva epistole, nici că este apostol, nici că este ucenic ci se referă la sine ca cel pe care îl iubește Iisus.

Asta e definiția identității sale.

Întrebarea mea este simplă…. cine ar trebui să fie pe piedestal, acolo sus în ochii tăi? Nimeni? Familia? Tu însuți și încrederea ta de nezdruncinat în propriile forțe?

Cum te-ai percepe pe tine însuți dacă Iisus ar fi cel poziționat pe cea mai importantă treaptă a podiumului tău? Diferit?

Gândește-te!

 

 

 

Cum să faci față unui acces de mânie

Mânia reprezintă o emoție pe care o cunoaștem și împărtășim cu toții în anumite momente.  Asociem mânia cu atingerea ”punctului de fierbere”, astfel că alimentând focul care ne conduce către un punct critic riscăm să producem răni în jurul nostru, răni care nu se vindecă ușor.

Mânie

Mânie

De cele mai multe ori considerăm că putem stinge mânia cu ușurință, lovind un sac de box, striga cât ne țin plămânii (a se citi  – urla) :), sau  răzbunându-ne pe cei care ne-au adus în această stare.

Ar fi tare simplu ca problema mâniei să se stingă cu atâta ușurință. De cele mai multe ori în încercarea de a  o elimina, o amplificăm.

Spre exemplu, țipând la cineva din pricina faptului că suntem mânioși, e posibil să simțim pe moment că ne-am mai calmat. Însă țipetele noastre nu fac altceva decât să stârnească mânia celui cu care ne răfuim, și să îl determine să adopte o poziție defensivă care nu face altceva decât să întregească ciclul mâniei.

Există însă două soluții pe care te poți deprinde în a le practica, motiv pentru care le voi enumera mai jos.

  • Când ești mânios respiră profund

Un exercițiu de respirație este util ori de câte ori ești mânios. Inspiră aer cu putere pe nas și expiră tot cu putere pe gură. Este un exercițiu care te va ajuta să îți oxigenezi creierul și să vezi ieșirea din situația critică ce te-a adus la punctul de fierbere.

  • Când ești mânios aleargă

În anul 2006 am avut un conflict cu un bărbat mult mai în vârstă care îmi era coleg. Discuția era pe punctul de a degenera, pe fondul stresului și oboselii -era ora 9 seara- când colegul meu mi-a spus: ”Te rog să mergi cu mașina la sediu, eu vin pe jos”. Și ca din pușcă a luat-o la fugă. Când ne-am întâlnit la sediu era zen!

Eu fierbeam încă chiar dacă turasem în neștire motorul mașinii gonind înspre sediu…

Ei bine, lista mea este incompletă dragilor, dar vreau să vă provoc pe voi la a o completa așa cum știți voi mai bine.

Care sunt soluțiile voastre atunci când vă mâniați? Cum reușiți să vă calmați? Care sunt metodele pe care le aplicați și cum vă descurcați cu ele?

Aștept cu nerăbdare comentariile voastre!

 

 

Cum poți să fii azi mai fericit decât ai fost ieri?

Expresie

Fericit

 

Fericit sau nefericit, aceasta-i întrebarea….

Ne dorim să atingem culmi noi în evoluția fericirii noastre. Ne dorim ca ziua de ieri să fie depășită de experiențele fericite ale zilei de astăzi. 

Vă invit să investigăm împreună modalități noi de a explora semnificația fericirii, și de ce nu să încercăm să devenim mai fericiți astăzi decât am reușit să fim ieri. În rândurile de mai jos vă voi prezenta o înșiruire de lucruri pe care dacă le vom ajusta, nivelul fericirii noastre se va îmbunătăți simțitor.

  1. Pășește cu atitudine!

 

Cercetătorii au ajuns la concluzia că pășind încrezători, folosind mișcările energice ale brațelor și păstrând spatele drept atunci când mergem, aceasta contribuie la o mai bună stare de spirit. Chiar dacă nu te simți tocmai fericit într-un anumit moment, adoptând o atitudine descrisă ca cea în rândurile de mai sus, ceva se schimbă semnificativ. Atitudinea cu care îmbrățișezi viața are o importanță deosebită.

2. Riscă un zâmbet!


 

Ți-ar plăcea să vezi o lume în care zâmbetul să fie nelipsit de pe fețele oamenilor? Zâmbește! Când zâmbești frumos poți influența raportul chimic de la nivelul creierului tău și te vei simți cu mult mai bine!

3. Implică-te ca voluntar


 

Explorează modalități prin care îți poți aduce aportul în calitate de voluntar în cadrul unor fundații sau organizații, sau oferă-ți disponibilitatea de a ajuta pe un prieten al tău care se află în impas.

4. Fă-ți prieteni noi


 

Dezvoltarea unor noi relații noi duce la împrospătarea bunei dispoziții. A petrece timp de calitate cu oameni cărora le pasă de tine este o adevărată valoare.  Fii de asemenea preocupat să păstrezi relațiile acestea pe termen mediu, lung și foarte lung. Studiile arată că ești mai fericit în măsura în care ești mai puternic ancorat în relațiile tale.

5. Inventariază-ți binecuvântările


 

Scrie pe o coală albă de hârtie, tot ceea ce a fost bun în viața ta! Ține o evidență a celor mai frumoase amintiri și a celor mai prețioase momente petrecute alături de cei dragi.

6. Nu evita să faci efort fizic intens


 

Exercițiile fizice executate corect timp de cinci minute zilnic, vor aduce un aport extraordinar asupra stării tale generale. Mișcarea disciplinată îndepărtează de asemenea orice semne ale depresiei.

7.  Decide să ierți și să uiți


 

Păstrezi amărăciune în inima ta cu privire la o persoană sau incident? Eliberează-te de ele și începe să trăiești în acord cu libertatea pe care ți-ai câștigat-o cu sudoarea frunții tale. Iertarea te eliberează din lanțurile gândurilor negative și oferă mai mult loc păcii interioare!

Pe tine ce te-a ajutat astăzi să fii mai fericit ca ieri?

 

Metehnele sincerității

Despre metehnele sincerității am vrut să scriu demult. Abia acum s-a întâmplat datorită unor chestiuni ce țin de contextul în care mă regăsesc.

Este vital să fii sincer. Cu tine și cu ceilalți. Asta dacă vrei să rămâi întreg. Altfel te paște o schimonosită și indezirabilă existență.

Când vorbim însă despre prețul sincerității deschidem un capitol dureros.  Întotdeauna sinceritatea își va cere tributul. Tributul însingurării, uneori al izolării de ceilalți, tributul disprețului și al solitudinii.

Viața aceasta însă n-a fost niciodată în esența ei un concurs de popularitate. Viața aceasta însă a fost menită să fie trăită în armonie perfectă cu tine însuți și cu cei ce suportă adevărul despre tine însuți și adevărul despre ei înșiși.

Când ești pregătit să mărturisești adevăruri dureroase cu privire la tine însuți în fața oamenilor a căror părere contează pentru tine, și nu numai, când ești pregătit să admiți că ai greșit, atunci prostia lașității te-a părăsit, iar lumina caldă a înțelepciunii va fi început să se odihnească peste tine.

Frumusețea sincerității constă în aceea că odată preluată ca mod  de viață te face una cu tine însuți, și te dezbracă de măștile purtate de atâta amar de vreme. Cu toții suntem adesea prinși în jocul rolurilor. Roluri pe care ni le însușim în raport cu diversele contexte la care încercăm să ne conformăm.

Jucăm roluri ce ne secătuiesc de energie, în contexte care nu ni se potrivesc. Încă mai trăim cu iluzia că dacă ei, ceilalți, au o părere bună despre noi o mască nu e niciodată de prisos. Și ego-ul nostru ajunge să fie gâdilat cu strășnicie odată cu aplauzele pe care le primim pentru rolurile jucate.

La sfârșitul zilei însă întrebarea rămâne cine ești tu cu adevărat?

Oare nu cumva din pricina măștilor pe care le porți ești mai departe de tine însuți decât ai fost vreodată? Oare nu cumva din tine au mai rămas decât cioburi și fărâmituri disparate de autenticitate.

Curajul de a admite că ești exact așa cum ești, să nu te părăsească niciodată. Indiferent cât de greu ai fi încercat, batjocorit și călcat în picioare.

Ai o singură șansă în lumea asta. Să fii autentic.

Fii tu însuți și cărările  către tine (însuți) se vor netezi cu repeziciune.

 

 

 

Pe drumul de la suferință la deznădejde

Suferință vs Timp

Suferință vs Timp

Această postare este despre suferință. Este vorba despre un real drum al disperării pe care adeseori îl parcurgem fără a-l conștientiza decât poate după mult prea multă vreme de amărăciune și deznădejde.

Căutăm explicații rezonabile la suferințele noastre. Să ne înțelegem de la bun început: nu există explicații simple la problema suferinței niciunuia dintre noi. Și din pricina faptului că nu reușim să le identificăm, cu ușurință purcedem la a căuta vinovați. Responsabili direct cu situația nenorocită în care ne găsim.

Adeseori cel dintâi vinovat pe care îl identificăm în încercarea noastră sărmană de a înțelege ce ne-a lovit, este chiar Dumnezeu. Ne raportăm în multe cazuri la Dumnezeu ca la un etern polițai universal care nu are ceva mai bun de făcut decât să ne altoiască cu bastonul din dotare peste față exact atunci când ne este lumea mai dragă.

Când suferim profund uităm să devenim raționali. Suntem sub asediul unor sentimente contradictorii. Și dacă percepția despre divinitate este una care seamănă descrierii de mai sus, atunci dăm vina pe Dumnezeu. Și de aici la depresie mai este un singur pas.

Cum se întâmplă în majoritatea situațiilor în care suferim, când simțim că însăși divinitatea este împotriva noastră, universul nostru interior se năruie și devenim depresivi cu acte în regulă. Dacă nici Dumnezeu nu ne mai iubește și a ales să ne lovească, la ce bun să mai trăim, s-ar întreba unii.

Alteori dăm vina pe oamenii de lângă noi. Pe mame, pe tați, pe bunici blânzi ca brațele unui buldozer, pe profesori nepregătiți, pe soți abuzivi, pe soții neînțelegătoare. Și uite așa ne transformăm în victime sigure. Percepția noastră alterată în cazul acesta este strâns legată de faptul că îi transformăm în mintea noastră pe cei de lângă noi, în torționari.

Cu alte cuvinte noi înșine le permitem să ne rănească și să producă în noi drame și traume adânci.

Odată dezvoltată mentalitatea de victimă, aceasta nu este ușor de îndepărtat.

Alteori dăm vina pe noi. Și nu este deloc confortabil. Pentru că atunci când te consideri vinovat de o situație fără ieșire din viața ta, automat vei începe să te biciuiești. Și crede-mă o vei face până când ceva din tine se va rupe iremediabil în bucăți.

Autoflagelarea este o practică des întâlnită, și credeți-mă, din ce în ce mai puțini oameni consacrați unei vieți pioase o practică. Cel mai des o practicăm noi, oameni obișnuiți, cu probleme obișnuite.

Ca să rezum cumva cele scrise mai sus, ei bine, consider că atunci când aruncăm vina pe Dumnezeu pentru nenorocirile noastre procedăm neînțelept, și croim în noi înșine loc depresiei; când dăm vina pe alții ne transformăm în victime sigure, iar când vom da vina pe noi înșine ne vom autoflagela fără milă.

Explicația viabilă în cazul suferințelor noastre nu se rezumă la vinovați. Suferințele noastre sunt menite pentru o vreme pentru a edifica în noi ceea ce este mai de preț decât mult aur curat: caracterul.

Răspunsul nu este în identificarea vinovaților, ci în identificarea aportului situației sau suferinței respective la clădirea caracterului nostru.

De cele mai multe ori suferința este o binecuvântare bine deghizată.