De ce unii utilizatori de Facebook sunt atât de disperați?

Fraților, îmi place Facebook. Maxim. Nu vreau să insist prea mult asupra subiectului acum pentru că nu despre asta vreau să vorbesc.

Facebook-ul pentru mine reprezintă o rețea de socializare. Un mijloc de comunicare. O unealtă prin care poți pătrunde într-o lume virtuală și prin intermediul căreia, la un moment dat reușești să te conectezi cu persoane din lumea reală.

Cam în asta constă frumusețea Facebook-ului.

Să ne orientăm puțin spre cei ce își caută iubirile pe Facebook. Nu îi învinovățesc (prea tare), și eu mi-am întâlnit soția tot printr-o rețea de socializare, dar ce se întâmplă acum capătă nuanțe ciudate.

Vezi comment-uri sau postări în cronologia persoanei (de obicei doamnă sau domnișoară) postări de la bărbați de genul:

  • ”ms pt accept”
  • ”multumesc din suflet că mi-ați oferit prietenia dumneavoastra virtuala”
  • ”bună ești superbă”

Fraților, nu știu de ce dar mă trec fiori nebuni de amărăciune când văd postări de genul ăsta. Unde sunt bărbații care mai intuiesc pozitiv felul în care gândesc femeile (în cele mai multe dintre cazuri) – adică matur și serios? Unde sunt bărbații care știu că a curta o femeie are de-a face cu o judecată sănătoasă, nu cu un compliment ieftin care pălește la cea mai simplă adiere de vânt?

Masculinitatea are de a face cu știința de a te face plăcut, de a te face iubit, de a fi apreciat de o femeie pe care ai ajuns să o prețuiești.

Masculinitatea nu are de-a face cu postările pe Facebook. Femeile de calitate (asta în cazul în care le cauți pe acestea) nu vor leșina și învia concomitent cu like-urile sau ador-urile tale. Nici cu siropoșeniile tale la adresa frumuseții lor.

O femeie cumpătată, știe că nu este perfectă, așa cum un bărbat echilibrat știe că este imperfect. De aceea pozele cu trandafiri roșii și cu multă scânteiere de sclipici nu pot topi la propriu și nici la figurat inima sau mintea unei femei adevărate.

Mai văd în news feed-ul meu astfel de postări (și poate mă întrebi cum au ajuns acolo…. ). Ei bine, răspunsul meu este că din considerente de ordin tehnic.

Femeile și bărbații nu au fost construiți să se întâlnească pe Facebook. Femeile și bărbații au fost creați să se întâlnească în viața reală.

Am citit mai deunăzi o glumiță tristă dar drăguță. ”Aveam o viață reală, până când un idiot m-a învățat cum să îmi fac un cont de Facebook.”

Femeile și bărbații poate că vin de pe planete diferite, dar sunt meniți să devină una pe planeta asta atunci când învață să se iubească, să se accepte reciproc, să se prețuiască…

Facebook-ul poate fi o punte între oameni, și cred că în asta constă valoarea lui. Din cyberspace în lumea reală. E doar un pas. Nu doar o singură dată grupuri de pe Facebook s-au reunit într-un spațiu real pentru a interacționa și altfel decât virtual.

Acesta poate fi câștigul lui. Dacă îl folosești astfel, felicitări.

Dacă nu, pierzi vremea!

 

 

 

Tags

Related Posts

Share This

Despre trecut, identitate și perspective eterne

Cu toții suntem purtători de trecut împovărător. Suntem prinși în mrejile trecutului asemenea unui ataș de motocicleta aceea de stil vechi, de ceea ce a fost odată.

Trecutul poate fi asemănat cu balastul de care e musai să te lepezi pentru a te înălța.

Trecutul are o însușire aparte. Te ține departe de prezent, și cu atât mai departe de viitor, de perspectivele eterne. Trecutul este o nemiloasă carceră pentru suflet, o haită care hărțuiește constant și consecvent.

Trecutul lasă o amprentă consistentă asupra identității noastre, și prezența lui în conștiința noastră ne paralizează gesturile, mimica, naturalețea. Nu suntem noi când identitatea noastră este definită de umbrele trecutului.

Din trecut vei încerca să evadezi. Dar fuga de trecut nu e evadare, ci amăgire. Trecutul nu poate fi driblat. Evenimentele trecutului, trădările, vinovăția, falimentele, depresiile și noianul de sentimente obscure, ne mumifică, ne încărunțesc, ne anesteziază.

Pasiunea pentru viața de acum și pentru viața viitoare lipsește.

Remediul? Schimbarea de focalizare. În ce dimensiune alegi să trăiești? În dimensiunea macabră a unui trecut nenorocit? Trăiește în lumină!

Nu ești chemat să trăiești în trecut. Ești chemat să trăiești în prezent, în marș victorios spre viitor.

E greu să ne delimităm de ceea ce am făcut în trecutul nostru, pentru că noi ne identificăm mai lesne cu ce facem, nu cu cine suntem.

Întrebarea corect pusă este nu ce am făcut, ci cine sunt eu cu adevărat.

Scripturile ne direcționează gândul spre o identitate nouă în Cristos, o identitate care subjugă orice încercare a trecutului de a te îngenunchea, de a te face una cu el. Scripturile au rol eliberator, vindecător, integrator.

Chiar dacă uneori vocea trecutului te mai bântuie, asumă-ți trecutul. Nu îl nega, pentru că negarea nu este de nici un folos.  Nu fugi de trecut, întrucât oriunde te vei duce, acolo va fi și el. Dacă mai poți îndrepta ceva, îndreaptă. Dacă nu, cere iertare Celui de Sus, și iartă-te pe tine însuți.

Procesul de vindecare nu cunoaște scurtături.

 

Guest Post Ovidiu Olaru – Succes sau fericire?

Salutare tuturor,

 

Astăzi îl avem ca invitat la tastatură pe Ovidiu Olaru în calitate de oaspete. Ovidiu este din Timișoara și este fondator al Timisoara.biz un website excelent pe care vi-l recomand ori de câte ori călătoriți în Timișoara, sau dacă sunteți timișoreni cu acte în regulă  –  să îl accesați pentru a afla cam tot ce se petrece în orașul vostru.

Îi spunem bun venit și îl lăsăm să-și aștearnă crâmpeie de suflet pe paginile blogului danpatru.ro într-un guest post scris autentic.
Succes sau fericire? Mulți se grăbesc să asocieze succesul cu fericirea.

Cu toții avem vise și ne dorim să ajungem departe, crezând că în acest fel o să fim fericiți. De cele mai multe ori visele nu devin realitate, fiind nevoie de multă răbdare, înțelepciune și alte resurse pentru a ajunge pe cele mai înalte culmi.

Nu trebuie să ne pierdem speranța, trebuie să fim pregătiți să depășim eșecul, să învățăm din greșelile noastre, să devenim mai puternici.

Trebuie să ne zbatem ca niște pești pe uscat, să luptăm pentru ceea ce ne dorim să realizăm, dar să nu uităm să ne bucurăm de frumusețile ce ne înconjoară.
Fericirea stă în lucruri mărunte, se regăsește în sufletul nostru.

Nu trebuie să ne mulțumim cu puțin, nici să ne dorim prea mult. Nu trebuie să ne oprim să iubim tot ce ne înconjoară.

Atunci când nu suntem prea lacomi în a obține succesul, avem șanse mari să ajungem unde ne-am
propus. Ceea ce ne dorim prea mult, adeseori nu obținem.

Nu trebuie să avem prea multe pentru a fi fericiți.

Fiecare om are momentele lui de fericire, momentele lui de succes. În orice lucru rău trebuie să căutăm și partea cea bună.

Viața este frumoasă atunci când nu uiți să zâmbești și chiar dacă ești la pământ. Ascultă-i pe cei din jurul tău dar nu-i lăsa să te conducă.

Bucură-te că poți să faci ceea ce-ți place și nu te opri din drumul tău!

De ce m-am atașat de conceptul de mentorare

Conceptul de mentorare este unul dintre cele mai importante zămislite vreodată – atât în plan personal sau mai adânc spiritual, cât și în domeniul de business. Părerea mea.

Și plec de la premisa că oamenii în general nu se nasc, ci se fac. A deveni om în adevăratul sens al cuvântului are de-a face cu un proces care nu se va realiza niciodată în cursul unei singure nopți. Procesul de devenire are de-a face cu un drum lung și anevoios care merită străbătut din perspectiva rezultatului final, al produsului finit.

Calitatea nu se obține instant. Calitatea se obține în urma unor procese menite să șlefuiască pas cu pas în lumina devenirii.

Care este legătura dintre mentorare și procese, sau pare-se că ne-am îndepărtat de subiect?

Nicidecum!

Mentorarea este leagănul în care au loc procesele menite să șlefuiască o capodoperă în devenire.

Mentorarea este cadrul perfect în care convingerile limitative pot fi conștientizate, în care experiențele de viață pot fi împărtășite și evaluate fără ca cel mentorat să se simtă amenințat, destabilizat, sau devalorizat.

Mentorarea este preambulul și laitmotivul devenirii.

Mentorarea este un tip de relație care se dezvoltă natural între maestru și discipol cu scopul de a transfera celui din urmă cunoștințele, valorile, principiile de lucru, astfel ca, într-o bună zi discipolul să își poată investi la rândul său viața și cunoașterea dobândită de-a lungul vremii într-un mod similar.

Recunoașterea nevoii de mentorare, implică autocunoaștere, smerenie și dorință după performanță.

Nu știu cum sunteți voi, însă mentorarea pentru mine reprezintă un element important. Încerc să mă apropii de oameni de la care am ce învăța, oameni cu care pot comunica deschis, oameni care îmi pot oferi un feedback sănătos.

Dacă ești nemulțumit de felul în care decurge  afacerea ta, fii dispus să înveți. Fii dispus să înveți de la alții care au trecut odată pe cărările pe care tu pășești întâia oară, și care ți-au dovedit într-un fel sau altul că merită încrederea ta. E un act de curaj. Nu poți încredința oricui calitatea de mentor.

Mentorarea a revoluționat lumea ultimelor milenii. Poate revoluționa și lumea ta. Încet și sigur!

 

 

De ce nu îi cer iertare ursulețului?

Cer iertare. Moartea unui urs se pare că l-a impresionat profund pe domnul Cartianu. Și nu e de mirare.

Moartea unui urs se pare că a isterizat întreg occidentul, a cărui presă vuiește a indignare. Și nu e de mirare. Ursuciderea se pare că devine un fapt care înlăcrimează, înduioșează și indignează pe cei mai mulți.

De la bun început vă voi spune că nu voi intra în hora celor care aruncă cu pietre în cei ce se fac responsabili de moartea ursulețului. Și n-o voi face din considerente de bun simț. Consider că rolul autorităților este acela de a oferi protecție, confort și siguranță. Nevoia de securitate este una dintre nevoile de bază ale omului în piramida nevoilor lui Maslow.

Dacă aș fi fost acolo și aș fi fost responsabil pentru foarte probabila moarte a unui copil, a unui bătrân, din pricina unui urs fie el și speriat, aș fi acționat fără îndoială la fel. Aș fi protejat fără îndoială omul, seamănul meu.

Fraților, nu era un ursuleț de pluș, era un animal feroce. De unde până unde imaginea asta de ursuleț într-un context ca acesta? Vi se pare că vorbim despre o gărgăriță? Despre un iepuraș? Diminutivele nu-și au rostul în episodul acesta. Nici poemele lacrimogene.

Cer iertare! Suntem o națiune care a ajuns să punem presiune pe autorități din pricina unor evenimente cu puternic caracter emoțional. De asta am ajuns să prețuim știrile de la ora 5. În loc să presăm autoritățile din pricina corupției, a lipsei integrității și transparenței, a lipsei de caracter a politicienilor, evaluăm prestația autorităților prin prisma unui episod ciudat. Isteria creată în jurul acestui episod ciudat este menită să manipuleze pe cei mai sensibili dintre noi.

Cer iertare! Suntem un popor de oameni sensibili domnule. De la Nicolae Labiș și ”Moartea căprioarei” suntem un popor mai sensibil ca oricând.

De ce nu protestăm împotriva plagiatului?  De ce nu protestăm împotriva catedralei care nicicând nu va putea mântui un neam care se înstrăinează de Dumnezeu? Îl vom impresiona oare pe Dumnezeu cu ctitoriile noastre efemere?

Mă miră lipsa de reacție pe care o avem în fața unor atrocități zguduitoare.

V-ați simțit la fel de indignați când Ionuț Anghel, copilul de patru ani, a fost ucis de maidanezi în inima capitalei? Ați ieșit la protest?

Trăim într-o lume ciudată de tot. Copiii zac în orfelinate cu un buget de mâncare de 10 lei pe zi, au parte de o alocație de nici măcar 100 de lei pe lună, masacrăm pădurile și poluăm la puterea infinit, ne îndreptăm frenetic către prăpastia autodistrugerii și ne trezim protestând din pricina ursuleților.

Sunt indignat domnilor de lipsa voastră de indignare cu privire la realitățile care ar trebui fie să ne zguduie cu adevărat și să trezească în noi nevoia de reformare în toate dimensiunile existenței.

 

Tags

Related Posts

Share This