materie
Personal

Sinele ca materie primă

Am constatat că cea mai prețioasă și productivă materie primă este sinele.

Am fost entuziasmat să petrec o vreme de provocare și de nemaipomenită resuscitare a foamei mele după dezvoltarea personală. Am fost la Buziaș cu o mulțime de oameni nebuni și frumoși așa cum i-am numit din pricina pasiunii lor nestăvilite și a dragostei uriașe pentru performanță în plan personal și profesional.

S-a lansat în cadrul unui eveniment inedit – Network Academy, prima școală de Network Marketing, școală ce își propune să dezvolte lideri, să promoveze oportunități de business și să echipeze lideri cu scopul ca aceștia să crească mai întâi pe cadranul ”A FI”, iar mai apoi pe cadranul ”A FACE”.

Am învățat câteva lucruri importante pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

  1. Dezvoltarea personală este un imperativ!

De ce fac acestă afirmație? Este simplu. Orice organism sănătos crește. Crește cu îndârjire și cu nonșalanță în toată splendoarea atunci când are premisele necesare creșterii.

Fie că citești o carte bună, fie că urmărești un film cu caracter motivațional sau fie că participi la o serie de seminarii sau workshop-uri (care bineînțeles costă, și de multe ori deloc puțin – pe drept motiv), investiția pe care o faci în propria persoană este de o valoare inestimabilă.

Ai nevoie să crești, să devii mai bun, să înțelegi motivele pentru care trăiești pe pământul acesta, să îți capeți independența financiară, să ajungi la cea mai bună versiune a ta.

Când crești organic, sănătos, devii alergic la manipulare, ești mai eficient, produci impact și devii de neoprit în atingerea obiectivelor pe care ți le propui.

2. Ceea ce este cu adevărat valoros este și costisitor.

Sunt bucuros să constat că semenii mei încep să aprecieze lucrurile valoroase. Cum ar fi de pildă informații legate de convingeri și credințe limitative sau nivele de conștientizare ale sinelui.

Participarea la acest eveniment a fost una impresionantă ceea ce îmi confirmă cele scrise mai sus.

Ne-am obisnuit însă cu lucruri ieftine sau ”moca”, dar nu ne-am întrebat dacă însușindu-ni-le pe acestea nu ne vom fi dăunat mai mult nouă înșine sau semenilor noștri.

Lucrurile valoroase își au prețul lor, care mai devreme sau mai tărziu trebuie plătit.

3. Dezvoltarea personală este dureroasă

Orice proces de creștere implică în primul rând moarte. Asemeni unei semințe pe care o așezi în pământ pentru a aduce rod, știm că într-un fel aceasta moare mai întâi. Este îngropată.  Să moară vechile obiceiuri hâde, să pierzi pe drumul acesta confortul tău emoțional pentru a te lăsa prins de noi dimensiuni ale unei vieți trăite cu scop, pasiune, energie și entuziasm este un lucru extrem de dureros.

4. Trebuie să înveți să fii recunoscător

Recunoscător sunt astăzi speaker-ilor de la evenimetul de lansare al Network Academy: Mirelei Gîț, Emanuel Popa, Monicăi Stanca, Dianei Vitan Martinaș – fondator al Companiei Blue Diamond, companie de Network Marketing recunoscută pe plan național din pricina creșterii accelerate și a sistemului excelent de recompensare al partenerilor. Nu în ultimul rând îi sunt recunoscător lui Dinu Gherman pentru inițiativa și munca depusă în direcția dezvoltării acestei academii.

 

Personal îi mulțumesc lui Adrian Sora partner Blue Diamond pentru invitația pe care mi-a adresat-o de a participa la acest excelent eveniment!

 

 

 

Facebook
Social Media

De ce unii utilizatori de Facebook sunt atât de disperați?

Fraților, îmi place Facebook. Maxim. Nu vreau să insist prea mult asupra subiectului acum pentru că nu despre asta vreau să vorbesc.

Facebook-ul pentru mine reprezintă o rețea de socializare. Un mijloc de comunicare. O unealtă prin care poți pătrunde într-o lume virtuală și prin intermediul căreia, la un moment dat reușești să te conectezi cu persoane din lumea reală.

Cam în asta constă frumusețea Facebook-ului.

Să ne orientăm puțin spre cei ce își caută iubirile pe Facebook. Nu îi învinovățesc (prea tare), și eu mi-am întâlnit soția tot printr-o rețea de socializare, dar ce se întâmplă acum capătă nuanțe ciudate.

Vezi comment-uri sau postări în cronologia persoanei (de obicei doamnă sau domnișoară) postări de la bărbați de genul:

  • ”ms pt accept”
  • ”multumesc din suflet că mi-ați oferit prietenia dumneavoastra virtuala”
  • ”bună ești superbă”

Fraților, nu știu de ce dar mă trec fiori nebuni de amărăciune când văd postări de genul ăsta. Unde sunt bărbații care mai intuiesc pozitiv felul în care gândesc femeile (în cele mai multe dintre cazuri) – adică matur și serios? Unde sunt bărbații care știu că a curta o femeie are de-a face cu o judecată sănătoasă, nu cu un compliment ieftin care pălește la cea mai simplă adiere de vânt?

Masculinitatea are de a face cu știința de a te face plăcut, de a te face iubit, de a fi apreciat de o femeie pe care ai ajuns să o prețuiești.

Masculinitatea nu are de-a face cu postările pe Facebook. Femeile de calitate (asta în cazul în care le cauți pe acestea) nu vor leșina și învia concomitent cu like-urile sau ador-urile tale. Nici cu siropoșeniile tale la adresa frumuseții lor.

O femeie cumpătată, știe că nu este perfectă, așa cum un bărbat echilibrat știe că este imperfect. De aceea pozele cu trandafiri roșii și cu multă scânteiere de sclipici nu pot topi la propriu și nici la figurat inima sau mintea unei femei adevărate.

Mai văd în news feed-ul meu astfel de postări (și poate mă întrebi cum au ajuns acolo…. ). Ei bine, răspunsul meu este că din considerente de ordin tehnic.

Femeile și bărbații nu au fost construiți să se întâlnească pe Facebook. Femeile și bărbații au fost creați să se întâlnească în viața reală.

Am citit mai deunăzi o glumiță tristă dar drăguță. ”Aveam o viață reală, până când un idiot m-a învățat cum să îmi fac un cont de Facebook.”

Femeile și bărbații poate că vin de pe planete diferite, dar sunt meniți să devină una pe planeta asta atunci când învață să se iubească, să se accepte reciproc, să se prețuiască…

Facebook-ul poate fi o punte între oameni, și cred că în asta constă valoarea lui. Din cyberspace în lumea reală. E doar un pas. Nu doar o singură dată grupuri de pe Facebook s-au reunit într-un spațiu real pentru a interacționa și altfel decât virtual.

Acesta poate fi câștigul lui. Dacă îl folosești astfel, felicitări.

Dacă nu, pierzi vremea!

 

 

 

Despre trecut, identitate și perspective eterne
Colțul Terapeutului

Despre trecut, identitate și perspective eterne

Cu toții suntem purtători de trecut împovărător. Suntem prinși în mrejile trecutului asemenea unui ataș de motocicleta aceea de stil vechi, de ceea ce a fost odată.

Trecutul poate fi asemănat cu balastul de care e musai să te lepezi pentru a te înălța.

Trecutul are o însușire aparte. Te ține departe de prezent, și cu atât mai departe de viitor, de perspectivele eterne. Trecutul este o nemiloasă carceră pentru suflet, o haită care hărțuiește constant și consecvent.

Trecutul lasă o amprentă consistentă asupra identității noastre, și prezența lui în conștiința noastră ne paralizează gesturile, mimica, naturalețea. Nu suntem noi când identitatea noastră este definită de umbrele trecutului.

Din trecut vei încerca să evadezi. Dar fuga de trecut nu e evadare, ci amăgire. Trecutul nu poate fi driblat. Evenimentele trecutului, trădările, vinovăția, falimentele, depresiile și noianul de sentimente obscure, ne mumifică, ne încărunțesc, ne anesteziază.

Pasiunea pentru viața de acum și pentru viața viitoare lipsește.

Remediul? Schimbarea de focalizare. În ce dimensiune alegi să trăiești? În dimensiunea macabră a unui trecut nenorocit? Trăiește în lumină!

Nu ești chemat să trăiești în trecut. Ești chemat să trăiești în prezent, în marș victorios spre viitor.

E greu să ne delimităm de ceea ce am făcut în trecutul nostru, pentru că noi ne identificăm mai lesne cu ce facem, nu cu cine suntem.

Întrebarea corect pusă este nu ce am făcut, ci cine sunt eu cu adevărat.

Scripturile ne direcționează gândul spre o identitate nouă în Cristos, o identitate care subjugă orice încercare a trecutului de a te îngenunchea, de a te face una cu el. Scripturile au rol eliberator, vindecător, integrator.

Chiar dacă uneori vocea trecutului te mai bântuie, asumă-ți trecutul. Nu îl nega, pentru că negarea nu este de nici un folos.  Nu fugi de trecut, întrucât oriunde te vei duce, acolo va fi și el. Dacă mai poți îndrepta ceva, îndreaptă. Dacă nu, cere iertare Celui de Sus, și iartă-te pe tine însuți.

Procesul de vindecare nu cunoaște scurtături.

 

Guest Post Ovidiu Olaru - Succes sau fericire?
Guest Post

Guest Post Ovidiu Olaru – Succes sau fericire?

Salutare tuturor,

 

Astăzi îl avem ca invitat la tastatură pe Ovidiu Olaru în calitate de oaspete. Ovidiu este din Timișoara și este fondator al Timisoara.biz un website excelent pe care vi-l recomand ori de câte ori călătoriți în Timișoara, sau dacă sunteți timișoreni cu acte în regulă  –  să îl accesați pentru a afla cam tot ce se petrece în orașul vostru.

Îi spunem bun venit și îl lăsăm să-și aștearnă crâmpeie de suflet pe paginile blogului danpatru.ro într-un guest post scris autentic.
Succes sau fericire? Mulți se grăbesc să asocieze succesul cu fericirea.

Cu toții avem vise și ne dorim să ajungem departe, crezând că în acest fel o să fim fericiți. De cele mai multe ori visele nu devin realitate, fiind nevoie de multă răbdare, înțelepciune și alte resurse pentru a ajunge pe cele mai înalte culmi.

Nu trebuie să ne pierdem speranța, trebuie să fim pregătiți să depășim eșecul, să învățăm din greșelile noastre, să devenim mai puternici.

Trebuie să ne zbatem ca niște pești pe uscat, să luptăm pentru ceea ce ne dorim să realizăm, dar să nu uităm să ne bucurăm de frumusețile ce ne înconjoară.
Fericirea stă în lucruri mărunte, se regăsește în sufletul nostru.

Nu trebuie să ne mulțumim cu puțin, nici să ne dorim prea mult. Nu trebuie să ne oprim să iubim tot ce ne înconjoară.

Atunci când nu suntem prea lacomi în a obține succesul, avem șanse mari să ajungem unde ne-am
propus. Ceea ce ne dorim prea mult, adeseori nu obținem.

Nu trebuie să avem prea multe pentru a fi fericiți.

Fiecare om are momentele lui de fericire, momentele lui de succes. În orice lucru rău trebuie să căutăm și partea cea bună.

Viața este frumoasă atunci când nu uiți să zâmbești și chiar dacă ești la pământ. Ascultă-i pe cei din jurul tău dar nu-i lăsa să te conducă.

Bucură-te că poți să faci ceea ce-ți place și nu te opri din drumul tău!

De ce m-am atașat de conceptul de mentorare
Personal

De ce m-am atașat de conceptul de mentorare

Conceptul de mentorare este unul dintre cele mai importante zămislite vreodată – atât în plan personal sau mai adânc spiritual, cât și în domeniul de business. Părerea mea.

Și plec de la premisa că oamenii în general nu se nasc, ci se fac. A deveni om în adevăratul sens al cuvântului are de-a face cu un proces care nu se va realiza niciodată în cursul unei singure nopți. Procesul de devenire are de-a face cu un drum lung și anevoios care merită străbătut din perspectiva rezultatului final, al produsului finit.

Calitatea nu se obține instant. Calitatea se obține în urma unor procese menite să șlefuiască pas cu pas în lumina devenirii.

Care este legătura dintre mentorare și procese, sau pare-se că ne-am îndepărtat de subiect?

Nicidecum!

Mentorarea este leagănul în care au loc procesele menite să șlefuiască o capodoperă în devenire.

Mentorarea este cadrul perfect în care convingerile limitative pot fi conștientizate, în care experiențele de viață pot fi împărtășite și evaluate fără ca cel mentorat să se simtă amenințat, destabilizat, sau devalorizat.

Mentorarea este preambulul și laitmotivul devenirii.

Mentorarea este un tip de relație care se dezvoltă natural între maestru și discipol cu scopul de a transfera celui din urmă cunoștințele, valorile, principiile de lucru, astfel ca, într-o bună zi discipolul să își poată investi la rândul său viața și cunoașterea dobândită de-a lungul vremii într-un mod similar.

Recunoașterea nevoii de mentorare, implică autocunoaștere, smerenie și dorință după performanță.

Nu știu cum sunteți voi, însă mentorarea pentru mine reprezintă un element important. Încerc să mă apropii de oameni de la care am ce învăța, oameni cu care pot comunica deschis, oameni care îmi pot oferi un feedback sănătos.

Dacă ești nemulțumit de felul în care decurge  afacerea ta, fii dispus să înveți. Fii dispus să înveți de la alții care au trecut odată pe cărările pe care tu pășești întâia oară, și care ți-au dovedit într-un fel sau altul că merită încrederea ta. E un act de curaj. Nu poți încredința oricui calitatea de mentor.

Mentorarea a revoluționat lumea ultimelor milenii. Poate revoluționa și lumea ta. Încet și sigur!

 

 

De ce nu cer iertare ursulețului
Cotidian

De ce nu îi cer iertare ursulețului?

Cer iertare. Moartea unui urs se pare că l-a impresionat profund pe domnul Cartianu. Și nu e de mirare.

Moartea unui urs se pare că a isterizat întreg occidentul, a cărui presă vuiește a indignare. Și nu e de mirare. Ursuciderea se pare că devine un fapt care înlăcrimează, înduioșează și indignează pe cei mai mulți.

De la bun început vă voi spune că nu voi intra în hora celor care aruncă cu pietre în cei ce se fac responsabili de moartea ursulețului. Și n-o voi face din considerente de bun simț. Consider că rolul autorităților este acela de a oferi protecție, confort și siguranță. Nevoia de securitate este una dintre nevoile de bază ale omului în piramida nevoilor lui Maslow.

Dacă aș fi fost acolo și aș fi fost responsabil pentru foarte probabila moarte a unui copil, a unui bătrân, din pricina unui urs fie el și speriat, aș fi acționat fără îndoială la fel. Aș fi protejat fără îndoială omul, seamănul meu.

Fraților, nu era un ursuleț de pluș, era un animal feroce. De unde până unde imaginea asta de ursuleț într-un context ca acesta? Vi se pare că vorbim despre o gărgăriță? Despre un iepuraș? Diminutivele nu-și au rostul în episodul acesta. Nici poemele lacrimogene.

Cer iertare! Suntem o națiune care a ajuns să punem presiune pe autorități din pricina unor evenimente cu puternic caracter emoțional. De asta am ajuns să prețuim știrile de la ora 5. În loc să presăm autoritățile din pricina corupției, a lipsei integrității și transparenței, a lipsei de caracter a politicienilor, evaluăm prestația autorităților prin prisma unui episod ciudat. Isteria creată în jurul acestui episod ciudat este menită să manipuleze pe cei mai sensibili dintre noi.

Cer iertare! Suntem un popor de oameni sensibili domnule. De la Nicolae Labiș și ”Moartea căprioarei” suntem un popor mai sensibil ca oricând.

De ce nu protestăm împotriva plagiatului?  De ce nu protestăm împotriva catedralei care nicicând nu va putea mântui un neam care se înstrăinează de Dumnezeu? Îl vom impresiona oare pe Dumnezeu cu ctitoriile noastre efemere?

Mă miră lipsa de reacție pe care o avem în fața unor atrocități zguduitoare.

V-ați simțit la fel de indignați când Ionuț Anghel, copilul de patru ani, a fost ucis de maidanezi în inima capitalei? Ați ieșit la protest?

Trăim într-o lume ciudată de tot. Copiii zac în orfelinate cu un buget de mâncare de 10 lei pe zi, au parte de o alocație de nici măcar 100 de lei pe lună, masacrăm pădurile și poluăm la puterea infinit, ne îndreptăm frenetic către prăpastia autodistrugerii și ne trezim protestând din pricina ursuleților.

Sunt indignat domnilor de lipsa voastră de indignare cu privire la realitățile care ar trebui fie să ne zguduie cu adevărat și să trezească în noi nevoia de reformare în toate dimensiunile existenței.

 

O țară frumoasă cu oameni frumoși
Cotidian

O țară frumoasă cu oameni frumoși

Consider că avem o țară frumoasă, locuită de oameni frumoși. Dacă la prima afirmație nu veți face nici un fel de obiecții, poate la a doua veți găsi cu cale să mă contraziceți. Am spus că România este o țară frumoasă deoarece sunt mereu impresionat de ceea ce văd atunci când călătoresc. Poate mă veți întreba în ce sens este România frumoasă? În ce constă frumusețea tărâmului mioritic?

Îmi place România deoarece este țara unor peisaje a căror frumusețe te copleșește. Grecii în legendele lor, consideră că zeii atunci când au făcut lumea au împărțit frumusețile pământului inegal, Greciei rămânându-i resturile – un sac de pietriș. În cazul României, Dumnezeu a oferit cu generozitate frumuseți nebănuite și cu un simț ieșit din comun pentru extraordinar a creat un ținut de vis. În acest tărâm de vis oamenii au construit cetăți de vis al căror renume și faimă nu s-a stins până în ziua de astăzi.

Dincolo de peisajele care îți taie răsuflarea, vreau să mă opresc în a aprecia din punct de vedere personal câteva orașe din țară pe care le-am vizitat în ultimii ani.

Site-ul theculturetrip.com a făcut un clasament al celor mai frumoase 10 orașe din țară și a plasat aici Sibiul, Timișoara, Brașovul, Suceava, Cluj-Napoca, Bușteni, Sighișoara, Constanța, Iași și Oradea.

Orașul în care m-am născut și pe care îl vizitez destul de des este Craiova. Craiova, cunoscut și sub numele de Cetatea Băniei, este un loc ce mustește a istorie. Un tărâm care nu impresionează prin diversitatea reliefului, sau prin frumusețea peisajului ci prin ospitalitatea oamenilor. De remarcat că nefiind cea mai bogată zonă a țării, căldura cu care ești primit aici când vii de departe nu se compară cu nimic altceva.

Brașovul este un oraș în care am locuit o perioadă, și pot spune că este probabil cel mai frumos oraș al țării. În fiecare dimineață pornind către locul de muncă, preferam să merg pe jos preț de câteva stații de dragul a ceeace vedeam când ridicam privirea. Un oraș turistic, cu multe oportunități de carieră, cu oameni care nu se grăbesc când fac lucruri bune.

Bucureștiul este centrul economic al țării și capitala acesteia. Capitală europenă controversată, destinația preferată a celor ce sunt dominați de a atinge ”the romanian dream” – sau cum să fac să mă îmbogățesc instant – Bucureștiul impresionează prin dureroasa diferență dintre elita opulenței și sărăcia celor mulți. Știu că dacă vrei să participi la cele mai spectaculoase evenimente, dacă vrei să ieși pentru a socializa, dacă vrei să întâlnești oportunități extraordinare, atunci vei alege Bucureștiul cu ale sale eterne bune sau rele.

Iași-ul este orașul pe care l-am văzut și pe care l-aș revedea oricând cu drag. Și aici am întâlnit oameni calzi, oameni binevoitori. Centru  cultural și academic important, orașul celor șapte coline este recunoscut în țară și pe plan internațional pentru frumusețea sa.

Constanța este orașul verii. Orașul pe care îl cauți cu disperarea celui care dorește să revadă an de an marea. Este orașul de la malul mării pe care îl vizitezi și revizitezi cu nesaț. Ai vrea să îi respiri aerul sărat la nesfârșit și să fie parte integrantă a vacanțelor tale.

Timișoara, sau ”orașul de pe Bega” este un centru important economic și cultural al țării, care se reamarcă printr-o arhitectură de invidiat. Deasemenea în Timișoara ca și în oricare alt oraș din regiunea Banatului există o bogăție de invidiat în ceea ce privește educația culinară. Oamenii de aici mănâncă bine și deasemenea toți cei care vor să călătorească aici.

Lista orașelor mele este incompletă în postarea aceasta. Și unul dintre motive este acela că aș vrea să fie imbogățită de voi. Descrierea acestor orașe este limitată și ea tot din dorința de a înțelege mai multe despre ele din perspectiva ta, a celui care poate trăiești ăn ele, sau călătorești în ele mai des decât o fac eu. Astfel că, fii liber să comentezi, să scrii, să îmbogățești articolul acesta așa cum dorești.

Mulțumesc pentru comentariul tău și pentru perspectiva ta asupra unei țări frumoase cu oameni frumoși.

Cele bune!

 

Teoria Sinelui Oglindit
Colțul Terapeutului

Teoria sinelui oglindit

Un titlu impresionant așa-i? Teoria sinelui oglindit afirmă că devii ceea ce ești în ochii celei mai importante persoane din viața ta.

V-am dezvăluit ce spune această teorie, pentru că vreau să povestesc mai multe despre ea. Teoria aceasta poate juca un rol important în parcursul tău, în evoluția ta.

Mă întrebam mai deunăzi de ce sar așa ca ars când cineva îmi spune o vorbă mai grea? De ce sunt așa de afectat, atât de tulburat… de ce mă simt atât de ofensat și jignit? Interesant este că nu mă afectează în aceeași măsură vorbele grele pe care le aud, sau remarcile nepoliticoase.

Depinde foarte mult de cine le spune.

Orgoliul meu ”se turează” până la limita superioară atunci când sunt nedreptățit. Dar am observat că ”turația” variază considerabil în funcție de importanța pe care i-o atribui celui ce face remarca nepotrivită.

Ce bine mă simt când apropiații mei îmi recunosc reușitele și în ce prăpastie mă regăsesc când aceștia critică slăbiciunile mele. De ce? Pentru că ei contează pentru mine. Sunt copleșit de valoarea opiniilor lor pentru că le-am permis să aibă un cuvânt greu și consistent asupra identității mele.

Nevoia de validare există  și ea își cere drepturile constant și consistent.

Conform acestei teorii a sinelui oglindit, devine crucial cui anume îi oferi rolul de persoană importantă. Unii avem tendința să oferim roluri de VIP multora dintre cei ce ne înconjoară. Și atunci încercăm să le facem pe plac tuturor, desconsiderînd o parte importantă din ceea ce suntem.

Alții, rezervă etichetele de VIP unui cerc restrâns de persoane, și atunci își îndreaptă atenția către un grup pe care îl consideră elită. Și de acolo primesc validare.

Care este soluția atunci? Să desconsideri opiniile tuturor? Să nu le consideri definitorii pentru tine?

Fiecare dintre noi avem o piramidă, un piedestal pe care așezăm oamenii de lângă noi. Unii dintre noi ne așezăm copiii acolo. Alții ne așezăm soțiile sau soții. Alții ne așezăm părinții sau frații. Alții șefii în mâna cărora zăbovesc statele noastre de plată.

Un caz inedit este apostolul Ioan care atunci când face afirmație despre sine nu scrie  că este autor a unei evanghelii și a câtorva epistole, nici că este apostol, nici că este ucenic ci se referă la sine ca cel pe care îl iubește Iisus.

Asta e definiția identității sale.

Întrebarea mea este simplă…. cine ar trebui să fie pe piedestal, acolo sus în ochii tăi? Nimeni? Familia? Tu însuți și încrederea ta de nezdruncinat în propriile forțe?

Cum te-ai percepe pe tine însuți dacă Iisus ar fi cel poziționat pe cea mai importantă treaptă a podiumului tău? Diferit?

Gândește-te!

 

 

 

Redescoperind frumusețea harului
Personal

Redescoperind frumusețea harului

Dragilor, s-a așternut praf gros de un deget peste scrierile blogului meu. Dar sunt entuziasmat  de faptul că am traversat o perioadă desul de grea din viața mea, cu bine.

Când vorbesc despre perioade grele astăzi mă refer strict la provocări noi. Nu vreau să intru în detalii pentru că nu are rost. Cert este că frumusețea acestei perioade este dată nu doar de multitudinea provocărilor, ci de complexitatea harului pe care am resimțit-o revărsându-se asupra mea în ultima vreme.

Și pentru că aș vrea să povestim despre har, vreau să aduc înaintea voastră nimic altceva decât conceptul tulburător pe care și voi l-ați descoperit și redescoperit poate de atâtea ori în viață, și pe care l-ați numit poate altfel.

Harul este numit de Philip Yancey, ”ultimul dintre cuvintele care spune absolut totul”, referindu-se la faptul că harul în sine ca și concept nu și-a pierdut semnificația, precum alte cuvinte cu caracter religios. Când vorbim despre har, facem referire la acel concept care descrie faptul că ești fericitul beneficiar a ceva ce nu ai meritat.

Trăim într-o societate în care meritocrația pare a fi soluția ultimă. Cu alte cuvinte, fiecare să primim ceea ce merităm cu adevărat. Copiii să primească la evaluările școlare notele pe care le merită, politicienii să primească la vot ceea ce merită, angajații să primească promovările pe care le merită, și lista poate continua.

Considerăm că meritocrația este cheia. Dați-mi voie să mă îndoiesc de asta.

Performăm în anumite domenii din viața noastră. Dar nu în toate. Și e natural să fie așa. Suntem tari pe anumite segmente din viața noastră. Ca și copii, probabil ne-am dori să fim evaluați la școală în funcție de performanțele noastre notabile , pentru că acolo excelăm și mai puțin în materie de respect oferit părinților sau dascălilor, pentru că acolo de cele mai multe ori eșuăm lamentabil.

Ca politicieni probabil că ne-am dori să fim evaluați după calitatea discursurilor noastre, nu după măsura integrității noastre.

Angajatul ideal ar trebuie să fie promovat pentru că ajunge întotdeauna cu cinci minute mai devreme la serviciu și pentru că își atinge obiectivele, nu pentru că este un om de calitate.

Povestim despre meritocrație și frumusețea harului.

Dacă vorbim despre meritocrație suntem nevoiți să dezvoltăm subiectul în plenitudinea laturilor a ceea ce suntem. Asta ca să fim consecvenți față de noi înșine. Și dacă ne vom prinde urechile în cursa meritocrației, curând vom recunoaște în fața conștiinței noastre izolate că nu ne putem ridica la nivelul propriilor noastre așteptări. Drept pentru care, undeva vom abandona cursa meritocrației.

Dacă vorbim despre har, ei bine harul este singurul punct în care putem fi consecvenți față de noi înșine până la capăt. Și asta pentru că nu este un concept uman ci unul divin. Nu este conceptul meu pentru că nu l-am brevetat eu, ci inima Lui Dumnezeu. Putem fi consecvenți în ceea ce privește harul deoarece nu este nici un aspect personal a ceea ce suntem în care să nu fie nevoie de atingerea harului Lui Dumnezeu. Pe măsură ce meritocrația îndeamnă să îți încordezi mușchii de fiecare dată mai puternic decât ai făcut-o ultima oară, harul, conștient de limitările noastre ne va îndemna să fim smeriți.

În ce domeniu din viața mea nu am nevoie oare  de harul Lui Dumnezeu? Ei bine, iată o întrebare fără un răspuns onest și simplu.

Întrebarea mea rămâne pentru tine aceeași: meritul tău sau harul Lui Dumnezeu?

Strădania ta, eforturile tale sau odihna în nestăvilitul har?

 

La mulți ani
Personal

Je t’aime sau un alt fel de a spune la mulți ani

Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați făcut timp să îmi spuneți La Mulți Ani astăzi pe 29 iulie 2016. Surprizele venite din partea voastră sub forma unor urări simpatice mi-au umplut inima și astăzi de bucurie. Și telefoanele au sunat ce-i drept și acolo surprizele au fost de proporții! Sunt încântat de asemenea  de poemul cadou pe care l-am primit de la Dana – soția mea –  și pe care îl voi împărtăși cu voi.

 

Je t’aime

Când ploile de vară îți curăță privirea

Și, cu-ale sale aripi, un înger te-nconjoară

Eu te sărut cu slove, așa cum doar iubirea

Îți poate dărui un vis ce te-nfioară.

Dac-aș putea să-ți cumpăr a lumii strălucire, 

Dac-aș putea palate în Rai să-ți dăruiesc,

N-ar fi de-ajuns s-arate cu ce fel de iubire

Adâncă, blândă, pură, eternă, te iubesc.

Noi doi purtați pe valuri pe râul care fuge,

Spre-ndepărtate țărmuri cu ape străvezii

Vom adormi-mpreună, iar somnul lin și dulce

Ne va aduce-minte că suntem iar copii.

Iar ale mele stihuri – firavă oglindire

Tablou de vară – toamnă cu tentă de pastel

Nu sunt decât o umbră o palidă sclipire

A vieții noastre pline, cu gust de caramel!

Ziua acesta a fost o zi frumoasă. Voi ați împodobit-o cu încurajări, cu urări de bine, cu gânduri frumoase și cu binecuvântări!

Fiți și voi binecuvântați și ocrotiți de Cel de Sus!